Duminica 22 Decembrie

Cum sunt văzuţi militarii ruşi care fac exerciţii în Belarus. „Ei beau mult şi îşi vând combustibilul


Trupele ruseşti şi militarii din Belarus derulează în această perioadă cel mai mare exerciţiu comun de la Războiul Rece încoace, iar localnicii spun că soldaţii ruşi beau mult şi vând motorina de la blindate.

Am văzut cu ochii mei blindatele pe şenile pe străzile oraşului", a spus un locuitor al oraşului bielorus Khoyniki, din sud-estul ţării, nu departe de graniţa cu Ucraina, întrebat despre forţele ruse care au venit în ţara sa, potrivit Radio Europa Liberă.  

Soldaţii s-au stabilit în pădurile din jur", a adăugat localnicul, care a cerut să rămână anonim. „Ei beau mult şi vând multă motorină. Locuiesc în corturi", a continuat el.   

Primele trupe din Rusia au început să vină în Belarus pentru o serie de exerciţii militare comune, organizate pe neaşteptate, conform unui articol Antena 3.

Exerciţiile implică aproape întreaga armată din Belarus şi aproximativ 30.000 de soldaţi ruşi. Acestea se desfăşoară într-un moment în care Rusia a acumulat mijloace militare în jurul Ucrainei şi în regiunea ucraineană ocupată Crimeea, stârnind temeri în legătură cu o nouă invazie.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că aceste exerciţii din Belarus sunt "cea mai mare desfăşurare rusă de acolo de la Războiul Rece încoace".

Khoyniki, situat la 50 de kilometri nord de graniţa cu Ucraina, nu a fost iniţial pe harta Ministerului Apărării din Belarus pentru exerciţii, dar armata a emis o nouă hartă pe 10 februarie, după ce s-a raportat apariţia forţelor ruse în zonă.   

Oficialii americani spun că trupele ruseşti aflate acum în Belarus ar putea fi folosite pentru a ataca Ucraina din nord, având în vedere tensiunile militare dintre cele două ţări (Rusia şi Ucraina).


Comentarii Facebook