Duminica 22 Decembrie

Cutremur puternic resimțit în România. De ce nu au fost avertizați românii prin mesaj RO-ALERT de producerea seismului


Cel mai puternic cutremur resimțit în ultimii doi ani în România, cu magnitudine de 5,3 pe scara Richter a avut loc joi, 3 noiembrie, de dimineață, în zona seismică Vrancea. Mulți români l-au simțit din plin, dar nu au primit mesaje Ro-Alert. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că, în cazul seismelor, sistemul  Ro-Alert nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora. „În urma cutremurului care a avut loc joi dimineaţă, în zona seismică Vrancea, cu magnitudinea de 5,3 nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime”, a precizat IGSU. Şeful DSU, Raed Arafat, a transmis că nu s-au dat mesaje Ro-Alert, dar că unele telefoane Android au emis mesaje de avertizare, dar acelea nu au fost emise de IGSU. 

Pe pagina de Facebook a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului au fost români care au scris că au avut o alertă de la Android cu 10 secunde înainte de seism. „Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă)”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.


Comentarii Facebook