Miercuri 18 Decembrie

Dan Diaconescu reținut. Ar fi plătit două gemene minore pentru a întreține relații intime cu ele - VIDEO


Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, a fost reținut și la locuința lui s-au făcut percheziții. El este audiat la Poliția Județeană Constanța, fiind acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu două minore gemene.

Conform unor surse citate de Gândul, fostul prezentator de televiziune ar fi suspectat că ar fi întreținut relații sexuale cu două surori gemene care erau minore la momentul respectiv.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că Diaconescu ar fi acuzat de „act sexual cu un minor” în formă continuată şi de „folosire a prostituţiei infantile”, în formă continuată.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2020 - 2021, când fostul patron al OTV ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, cunoscând vârsta acesteia, în Bucureşti şi în Constanţa, dar şi cu sora geamănă a acesteia.

Perchezițiile sunt făcute de polițiștii de la Biroul Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Judecătoriei Constanța.

La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, a transmis Poliția Județeană Constanța, fără a preciza despre ce fapte penale este vorba.

Dan Diaconescu a mai fost condamnat, în 2015, la 5 ani și jumătate de închisoare pentru șantaj. În noiembrie 2017, Dan Diaconescu a fost pus în libertate, după ce instanța a decis definitiv eliberarea sa condiționată.

Comentarii Facebook