Duminica 22 Decembrie

Darius Vâlcov, geniul economic al lui Dragnea, condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție


Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, considerat de Liviu Dragnea un geniu economic, a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare pentru corupție. 

Sentința nu este definitivă.

Potrivit magistraților s-a dispus confiscarea sumei de 4.296.270 lei de la inculpat și menținerea măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În dosarul care a fost înregistrat în 2018 la Tribunalul Dolj, fostul ministru și fost consilier al fostului premier Viorica Dăncilă a fost acuzat de luare de mită și trafic de influență.

Potrivit rechizitoriului, în 2012, Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie. Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina.

De asemenea, Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

În această manieră, Vâlcov ar fi procedat şi în alte două cazuri.

Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată.

Darius Valcov mai are o condamnare, pronunțată de Înalta Curte, în faza de fond, la 8 ani de închisoare pentru corupție.

Judecata apelului în acest caz a fost suspendată, după ce Completul de 5 judecători de la Înalta Curte a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cazul deciziei CCR privind completurile specializate, scrie Digi 24.

Comentarii Facebook