De ce a devenit Telegram aplicația „preferată în timpul războiului”, în ciuda faptului că este plină de dezinformare


Încă din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina, asaltul militar al rușilor a fost completat de un război informațional cu drepturi depline.

Kremlinul a făcut propagandă în presa de stat din Rusia și a încercat să controleze totul inclusiv online. A existat o „explozie” de informații false: fake news și videoclipuri deepfake, în timp ce ucrainenii și restul lumii s-au străduit să găsească modalități de a spune povestea reală a invaziei. Aplicația Telegram a ajuns unul dintre cele mai importante canale prin care s-a făcut acest lucru.

Iar în contextul actual al războiului, președintele Ucrainei, Volodomir Zelenki, a folosit tot timpul Telegramul pentru a îndemna oamenii să lupte și să reziste invaziei. El are peste un milion de abonați, conform Fortune.com. Platforma a fost un instrument foarte important pentru ca mesajele să ajungă în Rusia, unde unde Facebook, Twitter și, practic, toate mass-media independente sunt interzise, notează sursa citată. 

Și rușii au apelat la Telegram 

Dar și mulți ruși au apelat, de asemenea, la această aplicație pentru a transmite informații independente, în urma restricțiilor impuse de Kremlin pentru mass media. Jurnalistul rus Ilya Varlamov a folosit Telegram pentru a transmite informații despre invazie și a dobândit 1,3 milioane de abonați de la începutul războiului.

Potrivit Time, numărul de abonați ruși ai Telegram a crescut cu 48% din 24 februarie, când a început războiul, până în martie același an. Sursa citată notează că probabil cei mai mulți oameni cautau știri independente. De asemenea, s-au alăturat platformei publicații occidentale, inclusiv The Guardian, The Wall Street Journal și The Washington Post. Fortune.com scria în ianuarie 2023, că în primele cinci luni ale războiului Utilizarea Telegramului în Rusia a crescut cu 66%.

Ce este Telegram

Telegram este una dintre ele mai populare aplicații din Ucraina și Rusia și a fost încă dinaintea invaziei. Este o aplicație gratuită bazată pe cloud, care permite utilizatorilor să trimită și să primească mesaje, apeluri, fotografii, videoclipuri, fișiere audio și alte tipuri de fișiere, notează The Economic Times.

Platforma a fost creată în 2013 de către antreprenorul de origine rusă Pavel Durov, care a construit reputația platformei pe un principiu: libertatea de exprimare nelimitată.

Sabia cu două tăișuri

Ca în cazul oricărei tehnologii puternice, confidențialitatea oferită de Telegram este, de asemenea, o problemă în mâinile greșite. Și guvernul rus acționează pe Telegram prin mass-media afiliată statului, inclusiv Sputnik și RT, și a încurajat utilizatorii să apeleze la aplicație pentru conținutul pro-Kremlin, iar conturile de boți ruși răspândesc informații false.

Din punct de vedere istoric, Telegram a fost controversat. Criptarea end-to-end a permis activități ilegale în aplicație (inclusiv de către grupuri extremiste, cum ar fi Statul Islamic). Un studiu a relatat că numărul de grupuri sau canale Telegram distribuite în forumurile de criminalitate cibernetică și de hacking din darkweb a crescut de la 172.035 în 2020, la peste un milion în 2021.

Telegram are o istorie în ceea ce privește refuzul cererilor de a modera conținutul. Mai mult, modul în care este construită platforma implică o limită la cât de mult poate fi moderată. În multe cazuri, Telegram nu cunoaște aceste activități ilegale până când nu este notificat. Iar din cauza criptării end-to-end este dificil să știi cât de mult conținut dăunător există. Telegram poate interveni doar într-un număr limitat de cazuri, și cu capacitate restrânsă.

Nu este prima dată când Telegram este folosit ca instrument de protest în vremuri de conflict și opresiune, mai scrie sursa citată. În 2020, oamenii din Belarus care s-au opus liderului autoritar susținut de Rusia Alexander Lukașenko au folosit platforma pentru a organiza un protest în masă, de aproximativ 100.000 de persoane.


Comentarii Facebook