De ce nu au sărit salvamarii după înotătoarea care a leșinat în bazin, în timpul Campionatelor Mondiale de la Budapesta
Momente de panică au fost la Campionatele Mondiale de la Budapesta, după ce înotătoarea americană Anita Alvarez a leșinat în bazin, exact în momentul în care concura în finala probei la feminin. Antrenoarea sportivei a dezvăluit că aceasta nu a respirat timp de două minute după ce şi-a pierdut cunoştinţa la finalul programului din cadrul Campionatului Internațional de Natație, dar salvamarii nu au sărit după Anita.
Andrea Fuentes, de patru ori campioană olimpică la natație, a sărit îmbrăcată în bazin și a reușit să o salveze pe tânăra înotătoare. Antrenoarea, ajutată de o altă persoană, a reușit să o transporte pe sportivă până la marginea bazinului, unde a primit îngrijiri medicale.
„A fost o mare sperietură. A trebuit să sar pentru că salvamarii nu făceau asta. M-am speriat pentru că am văzut că nu respiră, dar acum se descurcă foarte bine. Anita se descurcă mult mai bine”, a spus Fuentes.
De ce nu au sărit salvamarii după Anita Alvarez
„În conformitate cu regulile, membrii juriului delegat de FINA pot sări în bazin pentru a semnala că un program din competiție poate fi întrerupt din cauza unui eventual incident”, a spus Merkely. „Nu s-a primit un astfel de semnal de la juriu în timpul finalei de miercuri și chiar dacă un antrenor le atrage atenția, nu au voie să intervină. După ce antrenorul a sărit în piscină pe propriul risc, salvamarii, înțelegând gravitatea situației, au decis să intervină imediat. Concurenta americană a ieșit din bazin cu ajutorul lor”.
Nu este prima dată când Alvarez își pierde cunoștința în bazin. Anul trecut, tânăra de 25 de ani a leșinat în timpul unui eveniment de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a fost salvată tot de antrenoarea Fuentes.
2 Comentarii
„Am luat prima doză de vaccin la începutul lui martie și a doua cu două săptămâni în urmă” (aprilie-mai 2021), spune Alvarez într-o transmisie video în care și alți sportivi americani preamăresc vaccinul salvator.
@sigur si eficient: :))). Hai boss, ca le a trecut vreamea. Dai cu rusii sau ceva