Miercuri 18 Decembrie

Dealer din Capitală, atacat de un tânăr nemulţumit de calitatea slabă a drogurilor


Un dealer de droguri a fost înjunghiat cu cuţitul într-o maşină staţionată în faţa unui bloc din zona Lujerului din Capitală, agresorul fiind un tânăr nemulţumit că primise droguri de slabă calitate, au declarat surse judiciare, vineri, pentru Agerpres.

Deşi a fost rănit la cap şi braţul stâng, traficantul a reuşit să scape cu viaţă. 

La data de 01.03.2023, în jurul orei 22,05, în urma unei discuţii telefonice cu victima, inculpatul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, s-a deplasat cu un autoturism închiriat în apropierea blocului victimei, situat în zona Lujerului din sectorul 6 Bucureşti, iar când victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, s-a urcat pe locul pasagerului din dreapta faţă al vehiculului condus de inculpat, cel din urmă, aflat la volan, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în partea superioară a corpului, provocându-i multiple plăgi penetrante în zona capului şi a braţului stâng, cu care victima s-a apărat.

După ce victima a fugit din vehicul, inculpatul a pornit în urmărirea acesteia înarmat cu acelaşi cuţit, iar în cele din urmă a abandonat urmărirea şi a revenit la autoturism, părăsind zona, fiind depistat ulterior în apropierea locuinţei sale. Inculpatul a aplicat multiple lovituri de intensitate ridicată, folosind un cuţit, vizând o zonă vitală a corpului victimei, acceptând că prin acţiunile sale poate provoca decesul, care nu s-a produs din hazard şi datorită manevrelor defensive ale victimei", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru îngrijiri medicale, având plăgi penetrante şi transfixiante în zona tâmplei stângi, a obrazului stâng, a braţului şi umărului stâng, starea sa fiind în prezent una stabilă.

Atacatorul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurori. În paralel, anchetatorii au în lucru în acest caz şi un dosar privind traficul de droguri.

Comentarii Facebook