Vineri 22 Noiembrie

Deja se dau primele amenzi pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în starea de alertă


Primele amenzi pentru nerespectarea măsurilor prevăzute de starea de alertă au început să apară deja, câteva sute de persoane fiind sancționate în ultimele două zile.

Astfel, conform GCS, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 104.950 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 



Comentarii Facebook