Duminica 22 Decembrie

Doi polițiști au salvat o femeie răpită pe stradă. Răpitorii au fost prinși - FOTO



UPDATE:

Bărbații care au încercat să răpească o tânără de 21 de ani, în Craiova, sunt domiciliați în Dâmbovița și se cunoșteau cu fata.

Unul dintre bărbații răpitori urma să se însoare cu aceasta, însă familia tinerei s-a opus, din cauza unor neînțelegeri în privința banilor. Așadar, fata, care se mutase la el în Dâmbovița, a fost nevoită să plece la casa părintească, din Dăbuleni.

Astfel că bărbatul, proaspăt părăsit, a mers să-și aducă iubita înapoi, care nu a vrut să vină de bunăvoie, așa că a băgat-o cu forța în mașină, cu ajutorul unui prieten.

După ce polițiștii au salvat-o pe tânără și cei doi bărbați au fost duși la secție, nici tânăra, nici familia ei nu au depus vreo plângere, astfel încât nu a fost deschis niciun dosar penal.

Însă, din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că atât fata, cât și fostul ei iubit se aflau în carantină, astfel că au fost amendați cu câte 1.000 de lei fiecare.


O femeie a trăit clipe de groază luni, pe o stradă din Craiova, după ce a fost răpită de doi bărbați care au băgat-o cu forța într-o mașină cu geamuri fumurii.

Polițiștii au scos-o pe geamul mașinii

Strigătele disperate ale femeii, care cerea ajutor, au fost auzite de o patrulă de ordine publică aflată pe o stradă adiacentă.

Ghidați de țipetele acesteia, cei doi polițiști, Marian din cadrul Secției 5 de Poliție și jandarmul Gabriel, au ajuns în dreptul autoturismului înmatriculat în Germania cu geamuri fumurii.

Potrivit Sindicatului Europol, care a povestit incidentul pe pagina de socializare, șoferul a încercat să demareze, însă cei doi polițiști au reușit să o extragă pe femeie din interiorul autoturismului prin geamul portierei care era deschis.

După ce s-au asigurat că femeia se află în siguranță, cei doi au reușit să îi extragă din autoturism pe cei doi suspecți, pe care i-au imobilizat, cu fața la pământ și le-au pus cătușele.

Doar șansa a făcut ca patrula mixtă să fie în preajmă și să audă strigătele femeii. În celălalt scenariu, la ora aceasta puteam fi în situația unei răpiri cu consecințe neștiute pentru femeie. Îi felicităm pe această cale pe cei doi colegi și le spunem că suntem mândri de acțiunea lor”, a mai scris în postarea de pe Facebook Sindicatul Europol.


Comentarii Facebook