Duminica 22 Decembrie

Durere nemărginită pentru o familie! Un copil de doar 3 ani a murit din cauza gripei


Durere nemărginită pentru o familie din Brașov! Un copil de numai trei ani a murit în timp ce era internat la spitalul de pediatrie. Gripa face a treia victimă în România.

Copilul a fost adus pe 2 ianuarie la secţia de Urgenţe a Spitalului de pediatrie din Braşov, însă medicii spun că a venit destul de târziu. Doctorii spun că era într-o fază avansată de gripă şi după două zile după ce a primit tratament şi starea i s-a agravat a fost mutat pe secţia de ATI, acolo a murit. În prezent, se fac investigaţii sub coordonarea unui procuror pentru a se vedea exact care a fost situaţia medicală.

Medicii de la spitalul unde a fost internat copilul vorbesc, în acest caz, de o pneumonie severă acută care s-a agravat şi care a dus la moartea copilului de trei ani.  

Începând de luni, peste 3 milioane de copii revin la şcoală sau la grădiniţă. Evident, dacă sunt sănătoşi. Dacă nu, există riscul ca virusul să fie în incubaţie. Iar răspândirea lui e o chestiune de ore.

În interior sunt riscurile mari, mai ales cum la noi la români ne e frică de curent și nu aerisim. Școala trebuie să înceapă, e normal să înceapă. Sunt două lucruri importante, să știm să tușim, adică să acoperim tusea cu cotul, să tușim adică aici, nu în mână și după aceea să atingem suprafețe, iar pentru școlari ar fi foarte bine să aerisim frecvent clasele, iar cei mari să poarte mască”, a declarat Dr. Mihai Craiu, medic pediatru.

Comentarii Facebook