Sambata 21 Decembrie

Echinocțiul de toamnă 2024. Din 22 septembrie noaptea devine mai lungă


Pe 22 septembrie 2024 are loc echinocțiul de toamnă, fenomen care marchează oficial prima zi a noului anotimp în emisfera nordică, cunoscut și sub denumirea de toamna astronomică.

Cuvântul „echinocțiu” provine din termenul latin „aequinoctium”, format din „aequus” (egal) și „nox”, „noctis” (noapte). Echinocțiul este un eveniment astronomic care se produce de două ori pe an, primăvara și toamna, atunci când ziua și noaptea au aproximativ aceeași durată în orice loc de pe Pământ, atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică.

Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și cel de toamnă. Primăvara, acest eveniment marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 20 martie.

Începând de la această dată, durata zilei, față de cea a nopții, va fi în continuă creștere, iar durata nopții, față de cea a zilei, va fi în scădere, până la data de 21 iunie când are loc solstițiul de vară. Echinocțiul de septembrie are loc în momentul în care Soarele traversează, din nou, Ecuatorul ceresc, de această dată din emisfera nordică în cea sudică. Punctul de intersecție din acest moment se numește "punct autumnal".

După echinocțiul de toamnă, nopțile sunt mai lungi decât zilele, până la data de 21 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă. La aproximativ o lună de zile distantă de la echinocțiul de toamnă are loc și schimbarea orei. În 2024 se trece la ora de iarnă în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică din lună.

Comentarii Facebook