Duminica 22 Decembrie

Elevii ar putea fi testați antidrog în școli, anunță ministrul de Interne. În ce cazuri se va recurge la acest test


Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, dacă ”manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri”.

Predoiu a afirmat că va discuta cu alte ministere despre aceste măsuri tot mai necesare în școli.

Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenţei şi bulling-ului în şcoli.

Ca element de noutate, intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi”, a declarat ministrul.

În acest context, ministrul de Interne a vorbit despre analizarea posibilității ”testării antidrog a elevilor de către personal medical calificat ce deserveşte unitatea de învăţământ, în situaţia în care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri, cu acordul părinţilor”.

Comentarii Facebook