Elevii din Rusia vor fi nevoiți să cânte imnul și să arboreze steagul în fiecare săptămână. Istoria „patriotică" va fi obligatorie de la clasa I
Ministerul Educației din Rusia a anunțat planuri ca elevii începând de la vârsta de 7 ani, adică clasa I, să studieze istorie, parte a unei încercări mai largi de a promova educația „patriotică”, în contextul războiului din Ucraina, scrie Moscow Times.
„Educația istorică va începe în școli de la clasa I”, a spus Serghei Kravțov, la deschiderea unei expoziții numită „Nazismul zilnic” care urmează să fie expusă la un forum școlar la nivel național, „Puterea se află în adevăr”.
„(În predarea istoriei), nu vom permite niciodată (să fie scris) că cumva am tratat prost alte națiuni, națiunile fraterne Ucraina și Belarus. Vom face tot ce ne stă în putință astfel încât memoria istorică să fie prezervată”.
Planurile vor diminua cu trei ani vârsta de la care copiii vor avea lecții obligatorii de istorie iar educația istorică va fi încorporată în părți existente ale curriculei școlare.
Kravțov a mai spus că de la 1 septembrie școlile vor începe fiecare săptămână cu intonarea imnului național al Rusiei și arborarea drapelului rusesc.
Președintele rus Vladimir Putin a ținut un discurs către participanții forumului, subliniind importanța ca copiii să știe istoria țării.
„O înțelegere profundă a istoriei noastre și o atitudine repectuoasă și preocupată față de marea moștenire spirituală și culturală a patriei ne permite să tragem concluzii corecte din trecut”, a spus președintele Rusiei.
„Puterea se află în adevăr”, primul forum de acest fel în Rusia, va avea loc în ajunul zilei de 9 mai, dedicată aniversării rusești a capitulării Germaniei naziste în fața trupelor sovietice din 1945.
3 Comentarii
CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIl, CĂLIN GEORGESCU, ÎNSEAMNĂ ARMATA OBLIGATORIE ADICĂ MOARTE, NAZIST, FACSIST, DICTATOR ȘI AȘA MAI DEPARTE SPRE EXEMPLU, ASCULTAȚI ȘI VIZIONAȚI ACESTE VIDEO-URI CU ATENȚIE PÂNĂ LA FINAL:
https://www.youtube.com/live/O2LdNx2uF_I?si=waBBHDKrsIKdSsEv
https://youtu.be/m-cjs74XZWo?si=cpwsy8izp5s013Zy
… Citeste mai departe
Doar asa pot miliardarii sa-i prosteasca pe saraci sa mearga sa moara sa decida care claca de miliardari ajunge mai bogata, in timp ce saracii care nu mor sau ajung ciungi, ajung si mai saraci dupa razboi.
@csj: stai linistit ca ashe o facut si comunistii dupa ce au cucerit ardealu, a zas ca m. viteazu o faurit unirea, nimic despre bathorii....asha ca...tata istoria e plina de minciuni, defapt istoria e facuta de cei invingatori...