Duminica 22 Decembrie

Facebook și Instagram ar putea deveni inaccesibile în Europa, chiar din vara aceasta. Totul a pornit de la un conflict privind confidențialitatea


Serviciile de social media care aparțin de compania Meta (Facebook și Instagram) ar putea dfi închise în această vară, în Europa. Încă se discută despre luarea unei decizii în ceea ce privește blocarea companiei Meta în Europa, după ce Comisia Irlandeză pentru protecția datelor i-a informat joi, 7 iulie, pe omologii săi din întreaga europa că va face demersuri spre acest lucru. 

Comisia irlandeză pentru protecția datelor i-a informat joi, 7 iulie, pe omologii săi din Europa că va bloca proprietarul Facebook, Meta, să trimită date despre utilizatori din Europa în SUA. Proiectul de decizie al autorității irlandeze de reglementare reprimă ultima soluție legală a Meta de a transfera cantități mari de date în SUA, după ani de bătălii aprige în justiție între gigantul tehnologic din SUA și activiștii europeni pentru confidențialitate, scrie Politico.

Europenii se tem de practicile de supraveghere ale SUA prin Social Media

Curtea Europeană de Justiție a anulat în 2020 o decizie UE-SUA, Pactul privind fluxurile de date numit Privacy Shield, din cauza temerilor legate de practicile de supraveghere din SUA.

În hotărârea sa, a îngreunat, de asemenea, utilizarea unui alt instrument legal pe care Meta și multe alte firme din SUA îl folosesc pentru a transfera date cu caracter personal în SUA, numit Clauze Contractuale Standard (SCC). Decizia de săptămâna aceasta din Irlanda înseamnă că Facebook este forțat să nu se mai poate baza nici pe SCC.

Meta „amenință” că va opri serviciile în Europa

Meta a avertizat în mod repetat că o astfel de decizie ar închide multe dintre serviciile sale din Europa, inclusiv Facebook și Instagram.

Dacă nu se adoptă un nou cadru transatlantic de transfer de date și nu ne putem baza în continuare pe SCC (n.r. – metoda prin care transferă acum date) sau pe alte mijloace alternative de transfer de date din Europa către Statele Unite, probabil că nu vom putea oferi unele dintre cele mai importante produse și servicii, inclusiv Facebook și Instagram, în Europa”, spuneau reprezentanții Meta la începutul lunii martie 2022. 

Blocarea serviciilor Meta va avea un impact negativ asupra mai multor domenii, în special cel al afacerilor 

Ordinul de blocare irlandez, dacă va fi confirmat de grupul de autorități naționale europene de reglementare în domeniul protecției datelor, este probabil să aibă un impact și în comunitatea mai largă de afaceri, care a încercat să găsească un mod prin care să continue trimiterea de date din Europa în SUA, după hotărârea instanței supreme din 2020.

UE și SUA se află în plină negociere a unui nou text de transfer de date care ar permite companiilor precum Meta să continue să trimită date peste Atlantic, indiferent de ordinul irlandez. 

Bruxelles și Washington au convenit în martie asupra unui acord preliminar la nivel politic, dar negocierile cu privire la detalii tehnice au stagnat și este puțin probabil să se ajungă la un acord final înainte de sfârșitul anului.


Comentarii Facebook