Fenomen astronomic minunat: ,,Superluna Albastră”. Când o poți vedea pe cer
Prima superlună albastră din acest an va putea fi admirată luni, 19 august.
Lunile care se află mai aproape de pământ decât cele obișnuite, apărând mult mai mari și mai strălucitoare se numesc superluni.
Fenomenul numit lună ,,Albastră” se referă la apariția a două luni pline în aceeași lună calendaristică, aceasta fiind a doua pe luna august. Numele nu este dat de culoarea corpului ceresc ci se referă la raritatea fenomenului, fiind provenit din traducerea expresiei din limba engleză ,,Once in a blue moon”.
Combinarea a acestor două fenomene este extrem de rară, doar 3% din Superluni fiind și luni ,,Albastre”, informează NASA.
În 2024, vor fi patru superluni, însă doar una albastră, cea dede pe 19 august numită și Luna Sturionului.
Pe lângă aeasta vor fi superluni și :
- Luna Recoltei – 18 septembrie (va avea loc și o eclipsă parțială de Lună)
- Luna Vânătorului – 17 octombrie
- Luna Castorului – 15 noiembrie
1 Comentariu
America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie Să Știe… Citeste mai departe