Duminica 22 Decembrie

Florii 2021. Când pică, anul acesta, Duminica Floriilor


Florii 2021. Floriile sau Duminica Stâlpilor este cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. Aceasta marchează intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim și, totodată, în această zi se sărbătoresc și cei cu nume de flori. Când pică Floriile anul acesta.

Florii 2021. Când pică, anul acesta, Duminica Floriilor

De menționat este faptul că, Floriile depind mereu de data la care pică Paștele. Potrivit calendarului ortodox, creștinii sărbătoresc Paștele în acest an la data de 2 mai, așadar Floriile vor pica cu o săptămână înainte, adică pe 25 aprilie.

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor este una dintre sărbătorile importante a anului bisericesc și marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim călare pe un asin, întâmpinat cu ramuri de finic sau palmier. De asemenea, aceasta a fost și prima dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat, oamenii strigând :„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.

Florii 2021. Obiceiuri de Florii

În ziua de Florii, creștinii ortodocși merg cu ramuri de salcie la biserică pentru a-L întâmpina pe Domnul Iisus Hristos. Crenguțele sunt sfințite și mai apoi oamenii le pun la icoane, ca să-i păzească de rele pe cei din casă, și la pomi pentru a fi mai roditori. De asemenea, părinții ăși ating copii cu ele ca aceștia să crească sănătoși și înțelepți. Se spune că ramurile de salcie ajută la vindecarea bolilor și sunt păstrate până la sărbătoarea de anul viitor.

Totodată, potrivit tradiției de Florii, este bine ca în această zi de sărbătoare să se aerisească hainele, să se reînnoiască  obiectele din casă, iar fetele gata de măritiș să își scoată zestrea afară în soare, pentru a-și atrage ursitul. De asemenea, în Duminica Floriilor creștinii pot consuma pește, deoarece Biserica Ortodoxă dă dezlegarea la pește din Postul Paștelui.

Florii 2021. Rugăciune de Florii

Doamne, Dumnezeul nostru, Care șezi pe heruvimi;

Cel ce ai arătat puterea Ta și ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău,

Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea,

prin îngroparea și prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie,

poporul care ședea întru întuneric și în umbra morții,

luând semnele biruinței, ramuri de copaci și stâlpări de finic, I a prevestit învierea,

Însuți, Stăpâne, păzește ne și pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini

ramuri de copaci în această zi de înainte prăznuire.

Şi precum pe acele popoare și pe acei prunci care Ţi au strigat Ţie:

osana, apără ne și pe noi, ca prin laude și cântări duhovniceşti

să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi,

în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună ești binecuvântat,

cu Preasfântul și bunul și de viaţă făcătorul Tău Duh,

acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Florii 2021. Ce nume se sărbătoresc de Florii

De Florii, printre persoanele cu nume de flori care își sărbătoresc onomastica sunt: Anemona, Brândușa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gentiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica.

Comentarii Facebook