Premierul Florin Cîțu a acordat un interviu prezentatorului de radio Mihai Morar, în care a dat detalii despre viața personală, trecutul profesional, dar și rolul politic și administrativ pe care l-a avut în perioada pandemiei.

Cum a ajutat premierul cafenelele în timpul pandemiei?

„Îmi place, de fapt, să ies, să stau la o cafea. Sunt câteva locuri bune în București. Aceasta este partea bună a globalizării și a faptului că România totuși se dezvoltă. Chiar și în perioada asta de criză, de pandemie, multe cafenele au fost ok și am consumat și eu de la ele să le ajut.

Dar îmi place foarte mult să stau la o terasă să beau o cafea. Asta îmi lipsea, să stau la terasă și să beau cafea. Oamenii au nevoie de componenta asta socială, să stai la o terasă, să bei o cafea, să mănânci ceva, să ieși din zona ta, să fii cu prietenii”, a explicat Cîțu în podcast.

Premierul a vorbit despre planurile sale pentru România

„Vreau ca românii să se urce pe autostradă la Constanța și să ajungă lejer la Viena să bea o cafea. Vreau să trecem Carpații cu autostrada, e foarte important pentru mine. Trebuie să unim România: și Ardealul și Moldova și Muntenia să fie unite prin autostrăzi. E important, că așa le dezvoltăm pe toate”, a adăugat el.

Cîțu susține dezvoltarea României, prin simpla unire a regiunilor, care, după părerea lui, se vor dezvolta natural, singure.

„Trebuie să dezvoltăm România. Trebuie să legi aceste regiuni, și ele se vor dezvolta natural. Nu trebuie să faci vreun plan național. Toată lumea vine cu un plan național de dezvoltare. Eu nu cred în așa ceva - planuri pe 20-30 de ani care îți spun investim aici, aici. Nu. Capitalul se duce acolo unde randamentul e cel mai mare. Oricât de interesanți și inteligenți am fi noi, nu știm mai bine decât persoanele private - cei care-și asumă riscul, până la urmă, ce să facă cu banii lor. Noi doar trebuie să le creăm niște condiții în care să se dezvolte”, a explicat premierul.

Problema României în ultimii 30 de ani? „Că oamenii care au încercat ceva pe banii lor, au pierdut”

„Rolul meu și al nostru ca stat este să asigurăm regulile care trebuie respectate de toată lumea și acele reguli nu sunt invazive. Și asta este ceea ce spun mereu, că statul nu poate să îți dea sfaturi în ceea ce faci tu. Tu știi cel mai bine ce trebuie să faci, e timpul tău, sunt banii tăi, experiența ta.

Eu am fost și sunt avocatul acestui sistem care permite oamenilor să încerce, pentru că sunt banii lor, e viața lor, să încerce, iar dacă greșesc să nu îi penalizăm, ci să îi sprijinim ca să poată să o ia de la început.

Asta a fost o problemă în România, în ultimii 30 de ani, și anume că oamenii care au încercat ceva pe banii lor și au pierdut, au fost stigmatizați în societate, ăla a dat faliment, e cave grav...dar oamenii așa învață.

Dar dacă societatea îi marginalizează, stigmatizează pe cei care greșesc, aceștia se vor duce în altă parte și câștigă. De aceea societăți cum este cea din Statele Unite câștigă foarte mult, pentru că oamenii care încearcă și greșesc și nu sunt stigmatizați la ei în țară. Se duc acolo, încearcă, greșesc, încearcă și, la un moment dat, câștigă.

Sunt oameni care au acest spirit antreprenorial, care nu se predau, evident că sunt și oameni care dau faliment și nu reușesc să ajungă la rezultate, dar așa ne dezvoltăm ca societate, așa reușim”, a relatat Cîțu.

Începuturile lui Cîțu, în America: „Nu aveam niciun ban”

Florin Cîțu și-a petrecut tinerețea în Statele Unite și a povestit cum a reușit să supraviețuiască în țara tuturor posibilităților:

„Am plecat la 19-20 de ani, cam prin 1992. În anii 90, americanii aveau tot felul de burse fullbright etc. Eu am pleat cu o bursă finanțată de Guvernul american, acea bursă era pentru est-europeni. Am câștigat-o eu, poate nu a aplicat nimeni, nu știu, poate am fost norocos. Și nu mi-au dat bani decât pentru cazare și masă și trebuia să plătesc și școala, cărțile. Totul era foarte scump și atunci am scris câteva eseuri și am câștigat o bursă pentru 2 ani, a trebuit să am note mari ca să mă pot menține.

Numai că acolo nu aveam niciun ban și a trebui să lucrez. Am lucrat din prima zi, am spălat vasele un trimestru, am lucrat la cantină în campus, poștaș în campus și am lucrat apoi la un centru audiovizual unde era ok și iarna și vara și jucam fotbal în echipa universității, a colegiului.

Deci tot timpul eram la școală, muncă, antrenament de dimineața până seara și așa am văzut America în primii ani, cu echipa de fotbal. Eram mijlocaș stânga sau atacant.

Dar și aici când am ajuns aveam 50 kg si americanii au zis ești bun la mingi, dar uită-te puțin la fundașii noștri, care erau toți cei mari, puternici și m-am pus la antrenament și am făcut sală un trimestru, în care am pus 20 de kg pe mine și am mers mai departe. Și apoi am jucat,  în primul an am fost mai puțin titular, abia mai apoi a fost ok, dar a trebuit să intru în sistemul lor și așa am văzut America cu echipa de fotbal.

Nu aveam alți bani să văd America și atunci mergeam cu echipa, mâncam la McDonald's și le povesteam tuturor pe drum cum este să trăiești în comunism și toți ziceau să nu ajungem acolo.”

Eșecurile din carieră

„Am avut multe eșecuri, cariera profesională nu este liniară și de exemplu în banking ajungi la un platou și la un moment dat succesul pe care l-am avut în cariera de banking a ajuns la un platou și îți dai seama că nu prea mai poți. Și începi să faci greșeli și atunci ori iei o decizie, ori o ia viața pentru tine. 

Am făcut o mutare în Luxemburg în 2004 am lucrat la BEI, nu m-am acomodat cu locul și atunci trebuie să mergi mai departe și după două luni de zile am plecat. Și acolo puteam să accept să rămân, dar nu am putut."