Duminica 22 Decembrie

Focar de rabie într-o comună, după ce o vacă a fost mușcată de o vulpe turbată


Focar de rabie într-o comună din Iaşi. Doi oameni au ajuns la spital pentru a primi tratament preventiv, după ce o vacă din gospodărie a fost confirmată cu rabie. Cei doi nu prezentau simptome însă, dat fiind faptul că au intrat în contact cu animalul infectat, sunt în atenţia medicilor. Bovina s-ar fi îmbolnăvit după ce a fost muşcată de o vulpe turbată.

Deocamdată, nu se cunosc informații cu privire la alte posibile persoane care să fi intrat în contact cu vaca infectată sau cu vulpea respectivă. Se iau măsuri, de asemenea, pentru a nu se extinde acest focar în comuna Sirețel.

Proprietarul vacii infectate cu rabie și ginerele lui au primit de urgență tratamentul profilactic

Cert este că proprietarul vacii, un bărbat de 54 de ani, dar și ginerele acestuia, în vârstă de 29 de ani, au observat că animalul din gospodărie are anumite simptome și că a fost mușcat de vulpe. Au mers la veterinar și, după 24 de ore, s-a confirmat infectarea cu rabie. Imediat, au mers și ei la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unde au primit de urgență tratamentul profilactic, notează Observator.

Asta, pentru că boala este una extrem de periculoasă în cazul oamenilor. Poate duce la deces, iar tratamentul este cu mult mai costisitor decât tratamentul profilactic.


Comentarii Facebook