Duminica 24 Noiembrie

FOTO - Aproximativ 500 de balene-pilot au eşuat pe o plajă din Noua Zeelandă. De ce nu au putut fi salvate


Aproximativ 500 de balene-pilot au murit în arhipelagul Chatham din Noua Zeelandă, a anunţat marţi guvernul, care nu a organizat o operaţiune de salvare din cauza depărtării acestor insule, ale căror ape sunt infestate de rechini, informează AFP, citat de Agerpres.

Două „bancuri mari” de cetacee au eşuat, iar cele care au supravieţuit au fost eutanasiate, a precizat Departamentul pentru Conservare. Circa 250 de balene-pilot eşuate au fost descoperite vineri pe insula Chatham, cea mai mare din arhipelag, iar alte aproximativ 240 pe insula Pitt trei zile mai târziu, a precizat aceeaşi sursă.

Din cauza distanţei de 800 km dintre arhipelag şi Noua Zeelandă, o operaţiune de salvare nu a fost posibilă, au afirmat autorităţile.

Balenele-pilot supravieţuitoare au fost eutanasiate pentru a le scuti de orice suferinţă

balene esuate.jpg

De teama unui atac al rechinilor pentru oameni şi cetacee, balenele-pilot supravieţuitoare au fost eutanasiate de echipa noastră pentru a le scuti de orice suferinţă suplimentară”, a declarat pentru AFP Dave Lundquist, consilier în cadrul Departamentului pentru Conservare. „O astfel de decizie nu este niciodată luată cu uşurinţă, dar în cazuri ca acesta a fost cea mai blândă opţiune”, a adăugat el. Carcasele de cetacee vor fi lăsate la faţa locului.

balene esuate 2.jpg

Cel mai important episod de acest fel a fost în 1918, când au murit o mie de balene-pilot

Astfel de eşuări nu sunt neobişnuite în arhipelagul Chatham, cel mai important episod de acest fel datând din 1918, când au murit o mie de balene-pilot.

În urmă cu puţin peste două săptămâni, circa 200 de balene-pilot au murit pe o plajă din Tasmania, Australia. 44 de cetacee au fost repuse în apă. Cauzele acestor eşuări majore nu sunt pe deplin cunoscute. Circa 300 de balene-pilot eşuează în fiecare an în Noua Zeelandă, potrivit datelor oficiale. Nu este neobişnuit ca o singură eşuare să implice grupuri de 20-50 de cetacee, sau chiar sute, dacă este vorba despre un grup de mari dimensiuni.

Sursa foto: Project Jonah & CMKM Stephens -  Twitter


Comentarii Facebook