Miercuri 25 Decembrie

FOTO - Cometa verde, vizibilă pe cer în această noapte, apoi va dispărea pentru încă 50.000 de ani


Obiectul ceresc înghețat va trece cel mai aproape de Pământ între 1 și 2 februarie, la aproximativ 44 de milioane de kilometri distanță. Chiar și în faza cea mai apropiată de Pământ, cometa se va afla la o distanță de peste 100 de ori mai mare față de distanța Lunii de Pământ, conform EarthSky, citat de CNN.

Pe măsură ce cometa se apropie de Pământ, oamenii de știință o vor putea observa ca o pată verde slabă în apropierea stelei strălucitoare Polaris, numită și Steaua Nordului. Cometele reflectă diferite culori ale luminii datorită pozițiilor lor pe orbită și compozițiilor chimice. Astronomul Adrian Șonka, de la  Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București explică printr-o fotografie, postată pe facebook, cum poate fi observată cometa de pe teritoriul României.  În această noapte obiectul ceresc se va afla la cea mai mică distanță de Pământ.

Pentru cei din emisfera nordică, după miezul nopții va fi intervalul cel mai potrivit pentru observarea cometei. Obiectul spațial va fi mai greu de văzut pentru cei din emisfera sudică. În funcție de luminozitatea sa, C/2022 E3 (ZTF) poate fi vizibilă și cu ochiul liber pe cerul nopții, dar cu un binoclu sau un telescop vor face cometa mai ușor de observat.

Cometa verde, descoperită pe data de 2 martie 2022 va trece pe lângă Pământ pentru prima dată în 50.000 de ani. Practic, a fost vizibilă ultima dată în timpul epocii de piatră.

Cometa se poate distinge de stele prin coama sa de praf și particule care o înconjoară.

După ce va trece pe lângă Pământ, cometa se va apropia de Marte pe 10 februarie, potrivit EarthSky. Dacă norii sau vremea nefavorabilă împiedică observarea cerului, The Virtual Telescope Project va transmite în direct trecerea cometei pe cerul de deasupra Romei.

Sursa foto: CNN

Comentarii Facebook