Duminica 22 Decembrie

FOTO - Doi suporteri de la Cupa Mondială, opriți de agenții de securitate pentru că purtau accesorii de culoarea curcubeului


Sunt controverse la Cupa Mondială din Qatar din cauza problemelor legate de drepturile comunității LGBTQ+. Suporterii au apărut în tribune purtând accesrorii de culoarea curcubeului.

Confor CNN, doi suporteri din Germnia ar fi fost obligați de forțele de securitate să renunțe la rticolelel vestimentare care afișau steagul comunității LGBTQ+. Cei doi s-ar fi îndreptat către meciul de la Cupa Mondială dintre Franța și Danemarca de sâmbătă. 

Incidentuul s-a petrecut la stația de metro Msheireb, din Doha. Cei doi suporteri au fost lăsați, în cele din urmă, să plece, cu condiția să pună obiectele de culoarea curcubeului în buzunare. 

lgbt 1.jpg

De nicăieri. L-au luat pe prietenul meu destul de agresiv de braț și l-au împins departe de mulțime și i-au spus să-l scoată (de pe braț). Apoi m-au luat cu el. Ei au spus: O să-l scoți și să-l arunci la coș sau chem poliția”, a spus unul dintre suporterii germani, pe nume Kunkel, pentru CNN.

Cei doi au refuzat să-și arunce accesoriile la coșul de gunoi

Am avut o mică discuție, am fost respectuoși și am spus: Nu îl vom arunca, dar îl vom pune în buzunare”, a adăugat unul din suporteri, care a venit la Cupa Mondială pentru a se bucura de turneul de fotbal, dar și pentru a vorbi pe platformele de socializare despre problemele LGBTQ+ din Qatar.

Odată ce a ieșit de pe stadion, Kunkel și-a pus din nou banderola și brățara de culoarea curcubeului și a trecut prin securitate. Tânărul în vârstă de 23 de ani a declarat pentru CNN că până acum a fost oprit de patru ori de securitate pentru că purta articole vestimentare cu steagul în culorile curcubeului.

Probleme la Cupa Mondială din cauza comunității LGBTQ

Sâptămâna trecută, jucătorii Germaniei și-au acoperit gurile pe stadionul din Qatar, înainte de confruntarea cu Japonia de la Cupa Mondială, în semn de protest față de decizia FIFA de a interzice banderolele LGBTQ. 

Gestul lor de sfidare de pe stadionul Khalifa din Doha a venit după ce organismul de conducere mondial al fotbalului a amenințat cu sancțiuni împotriva echipelor și a căpitanilor acestora care vor purta banderola „OneLove” – văzută ca un protest simbolic față de legile din Qatar, unde homosexualitatea este ilegală.

Toți jucătorii germani au luat parte la acest protest, în fața a zeci de fotografi aflați pe terenul de joc înainte de începerea meciului din Grupa E.

Între timp, în timp ce se afla în tribune, ministrul german de interne Nancy Fraser a purtat chiar banderola interzisă. L-a ascuns sub un blazer roz, pe care l-a scos când a început jocul - dezvăluind logo-ul în formă de inimă.

lgbt 3.jpg

Șapte echipe, amenințate cu sancțiuni 

Ulterior, Fraser a fost văzută stând lângă președintele FIFA, Gianni Infantino, arătându-și cu mândrie brațul. Cei doi păreau să fie destul de reci unul cu celălalt. FIFA a amenințat șapte echipe europene cu sancțiuni dacă folosesc banderola care simbolizează diversitatea și toleranța.

Anglia, Țara Galilor, Belgia, Țările de Jos, Elveția, Germania și Danemarca au declarat că au fost presate de către FIFA, astfel că au abandonat planurile de a purta acest simbol în Qatar, o țară musulmană conservatoare.

Inițial s-a anunțat că sancțiunea va lua forma unui cartonaș galben care va fi dat jucătorului care poartă banderola, dar informațiile ulterioare au sugerat că FIFA a amenințat cu alte pedepse jucătorii și echipele în cazul în care aceștia vor decide să poarte banderola.

lgbt 2.jpg

Comentarii Facebook