FOTO - Un sătuc din Olanda, pus pe jar de povestea unei comori îngropate de naziști. Ce s-ar fi întâmplat în 1944


Aurul care ar fi fost ascuns de soldați ai Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în satul olandez Ommeren a dus la o cursă disperată a „căutătorilor de comori”, în condițiile în care bogățiile ar putea valora milioane de euro. Locuitorii din zonă nu sunt  deloc încântați și au cerut, exasperați, „vânătorilor” să stea departe de satul lor, scrie BBC.

Vânătoarea de comori a fost declanșată de apariția unei hărți vechi, despre care se crede că arată locul în care soldații germani au îngropat cutii pline cu diamante furate, rubine, aur și argint. Harta desenată de mână are inclusiv un „X” în locul în care ar trebui să se afle comoara. Ea a fost făcută publică, săptămâna trecută, de Arhivele Naționale olandeze, ca parte a încheierii unei perioade de secretizare de 75 de ani.

Când documentele au fost făcute publice, la finalul perioadei de secretizare, vânătorii de comori au redescoperit rapid harta, care ar face clar că Ommeren, în estul provinciei Gelderland, este locul în care ar trebui să se afle comoara.

Satul, marcat cu un „X” roșu, s-a aflat aproape de linia frontului în Război, aproape de locurile unde soldații forțelor aliate au dus lupte grele pentru eliberarea Europei de naziști. În zonă a început Operațiunea Market Garden, în 1944. Acum, prin Ommeren, sunt numeroase dovezi ale excavărilor neautorizate. Echipamente de fermă aruncate în „cratere” proaspăt dezgropate au activat detectoarele de metale, iar căutătorii de comori au dezgropat rapid în căutarea bogățiilor.

harta olanda.PNG

Harta comorii ascunse din satul olandez Ommeren

M-am mutat aici pentru pace și liniște. Acum toată lumea știe de noi”, a declarat Sander, un locuitor din zonă care își plimba câinele. O mulțime de oameni a început să-i bată la ușă în căutarea de indicii pentru a găsi comoara. El spune că a văzut inclusiv un grup de tineri care săpau după aur. „Această zonă are o istorie bogată. Una dintre clădiri a fost ocupată de soldați naziști. Când apar noi secrete, oamenii devin curioși din nou”, a mai spus el.

Povestea comorii, spusă de un parașutist german

Documentele declasificate de arhive includ mărturia unui soldat german, conform căreia banca din orașul Arnhem, la 40 de kilometri de Ommeren, a fost lovită de o bombă în anul 1944, iar conținutul seifului a fost aruncat în toate coluțurilebijuterii, monede, pietre prețioase și ceasuri de aur.

Trei sau patru soldați naziști ar fi reușit să fure ce s-a putut, după care au ascuns prada în ce au putut – cutii goale e muniție și ambalaje de pâine. Mai târziu, în ultimele săptămâni ale războiului, ocupanții au început să se retragă și au decis să îngroape comoara.

După război, un institut neerlandez, creat special pentru a descoperi bunuri furate și ascunse de naziști, a intervievat un tânăr parașutist german, indentificat drept Helmut Sonder. El a povestit despre întâmplare și a desenat din memorie harta care a devenit acum sursa problemelor oamenilor din Ommeren.

Presupusa comoară este atât de valoroasă, încât înainte ca harta să fie făcută publică, statul olandez a făcut mai multe încercări să o găsească și să o dezgroape. Petra van Dee, locuitoare din Ommeren, este furioasă pentru că Arhivele Naționale au decis să facă publică harta. Ea spune că din acest motiv, familia ei se simte vulnerabilă și expusă. „Nu pot să dorm. Una dintre gropile pe care le-au săpat la mine în grădină a ajuns până aici”, a spus ea, arătând spre piept. Inclusiv reporteri au început să apară la fereastra ei, cu microfoane și cu detectoare de metale.

Vecinii ei au fost treziți de străini cu lanterne care sapă cu furie în grădinile lor pe timp de noapte. Petra vrea ca acești căutători de aur să-și mențină distanța: „Stați departe de proprietatea altor persoane, nu aveți ce să găsiți aici”.

Posibile explicații

Timp de decenii, harta comorilor naziste și alte documente au fost îngropate adânc în „intestinele” Arhivelor Naționale, „Nu ne-am așteptat niciodată la așa ceva”, spune Annet Waalkens, consilieră pe libertatea informației la Arhive. „Dacă s-ar fi avut măcar o minimă suspiciune că o astfel de hartă ar putea să producă așa ceva și să catapulteze Ommeren în lumina reflectoarelor globală, atunci personalul de la arhive ar fi avertizat municipalitatea în prealabil”, asigură ea.

harta olanda 2.PNG

 Annet Waalkens, consilieră pe libertatea informației la Arhive

Recent, detectoarele de metale au fost interzise în Ommeren, pentru că există un real risc ca săpăturile să ducă la explozii de grenade, bombe sau mine rămase din Război. Din fericire, până acum nu au fost raportate incidente, dar autoritățile au dat mai multe amenzi. Oricine descoperă aurul este, de asemenea, obligat să-l declare și să-l dea înapoi autorității locale care deține pământul.

Arhiviștii olandezi spun că nu știu ca parașutistul german care a oferit informațiile să fi murit. Ei cred că Helmut Sonder, care ar fi, acum, în vârstă de 98 de ani, ar putea să fie cheia acestui mister.

Cele mai probabile explicații, conform arhiviștilor, sunt:

  • Helmut Sonder a mințit. Totuși, mărturia lui a fost verificată atent la momentul respectiv și a fost găsită plauzibilă și credibilă;
  • Cineva care a locuit în zonă, posibil unul dintre soldații germani care au ascuns comoara, s-a întors și a recuperat-o fără ca autoritățile să afle;
  • Un angajat de la institutul olandez care s-a ocupat de aceste probleme s-a folosit de informațiile interne de care dispunea și a găsit comoara;
  • Doi soldați americani care s-au aflat în zonă și care ar fi făcut săpături la un moment dat ar fi putut, de asemenea, să fugă cu comoara.

La finalul Războiului, investigatorii au concluzionat că această comoară merită căutată pentru că ar putea valora milioane. Autoritățile olandeze cred că dacă această comoară a existat, ea a fost găsită și furată de mult timp.  Unii locuitori din Ommeren sunt de părere, însă, că totul este doar un basm.


Comentarii Facebook