Frații Tate au din nou probleme cu legea. Polițiștii i-au amendat după ce au hrănit cu cârnați un urs aflat pe marginea drumului - VIDEO


Frații Tate au intrat din nou în atenția polițiștilor, însă de data aceasta pentru fapte mult mai banale. 

Cei doi au fost amendați cu câte 1500 de lei după ce au hrănit cu cârnați un urs de pe marginea unui drum din România.

În imaginile ajunse deja virale pe internet se poate vedea cum cei doi frați aflați la bordul unui bolid de lux se opresc în preajma unui urs, Tristan Tate aruncă mai apoi cu cârnăciori către animalul sălbatic. 

 „Hrănind animalele vagaboande din România”, a scris Andrew Tata în dreptul videoclipului pe care l-a postat pe platforma X.

Ministerul Mediului a reamintit că hrănirea acestor animale este strict interzisă.

„În urma imaginilor publicate recent în spațiul public, în care se pot observa doi cetățeni care hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului, Garda Forestieră Ploiești s-a autosesizat și a aplicat ambilor contravenienți câte o sancțiune în valoare de 1.500 lei

Reamintim că hrănirea exemplarelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească. Prin astfel de acțiuni, cetățenii se supun pe ei sau pe însoțitori unor riscuri majore. În același timp, hrănirea exemplarelor de urs le modifică acestora comportamentul, făcându-i mai toleranți cu prezența omului. Astfel de exemplare ajung, inevitabil, obiectul unor acțiuni de intervenție”, a transmis Ministerul Mediului.

Amintim că frații Tate sunt judecați în România, pentru trafic de persoane  trafic de persoane și conducerea unui grup infracțional organizat.

454527004_813137617571502_3882760033211072055_n.jpg

Comentarii Facebook