Duminica 22 Decembrie

Gata cu mâncarea nesănătoasă pentru elevi! Vânzarea prăjiturilor, chipsurilor sau a sucurilor ar putea fi interzisă la mai puţin de 500 de metri de școli


Copii nu vor mai putea să cumpere alimente nesănătoase în drumul spre școală, potrivit unui nou ordin al Ministerului Sănătății, pus recent în dezbatere publică.

Astfel, la mai puțin de 500 de metri de școli, grădinițe, licee sau cluburi sportive pentru școlari nu vor mai putea fi comercializate alimente precum pizza prăjituri, merdenele, pateuri, chipsuri, biscuiți, sucuri, sau cartofi prăjiți, informează antena3.ro.

Părinții văd această măsură ca una benefică pentru cei mici însă sunt de părere că va fi foarte greu de aplicat. 

,,Nu cred în eficiența unor astfel de măsuri, pentru că pe hârtie avem și în acest moment multe norme care nu se aplică, nu verifică nimeni dacă ele se respectă, nu se iau măsuri împotriva celor care nu le respectă.

Evident, este nevoie de educație alimentară pentru un stil de viață sănătos și să știți că nu numai pentru copii, cât și pentru părinții acestora, pentru că de multe ori avem de-a face și cu părinți care nu înțeleg că vorbim de alimente nocive care dăunează grav pe termen lung sănătății copiilor lor", a declarat Iuliana Constantinescu, de la Federația Națională a Asociaţiilor de Părinți Sector 2.

Comentarii Facebook