Duminica 22 Decembrie

Germania ar putea prelungi restricțiile în luna aprilie


Guvernul federal condus de Angela Merkel vrea să prelungească şi în aprilie restricţiile antiepidemice în vigoare în Germania din cauza valului al treilea al epidemiei, indică un document guvernamental obţinut duminică de France Presse.

Având în vedere “dinamica actuală a infectărilor, accelerată de variantele COVID-19”, se prevede „prelungirea” în aprilie, până la o dată ce rămâne a fi stabilită, a tuturor restricţiilor de deplasare în vigoare, arată documentul care va servi luni drept bază de lucru la reuniunea pe acest subiect între şefa guvernului şi liderii landurilor.

Restricţiile erau prevăzute până la sfârşitul lunii martie

Potrivit Institutului Robert Koch, rata de incidenţă a infectărilor la 100.000 de locuitori pe ultimele 7 zile a depăşit duminică pragul simbolic de 100 la nivel naţional, ajungând la 103,9, care ar trebui, în principiu, să declanşeze noi restricţii.

Documentul provenit de la cabinetul cancelarului arată că “trebuie evitate contactele în interiorul” clădirilor „în măsura în care este posibil, din cauza riscului crescut de infectare”.

În companii este necesar ca o mare parte a lucrului să se desfăşoare de la domiciliu, iar angajaţii care trebuie să fie prezenţi ar trebui să poată face „cel puţin două teste rapide pe săptămână”.

Proiectul deschide posibilitatea ca landurile să testeze “modele temporare” pentru a „deschide spaţii individuale ale vieţii publice”, stabilind drept criteriu de acces „rezultate negative la teste” şi urmărirea contacţilor prin aplicaţie mobilă.

Călătoriile peste graniţe trebuie să fie, în continuare, „limitate la minimum”, şi să fie combinate cu carantina şi obligativitatea unui test înainte de revenirea în Germania.

Guvernul le-a cerut încă de miercuri germanilor să fie „responsabili” şi să renunţe la călătoriile pe insula spaniolă Mallorca în timpul vacanţei de Paşte, în ciuda ofertelor numeroase ale companiilor aeriene.


Comentarii Facebook