Duminica 22 Decembrie

Gheboasă acuză Jandarmeria Cluj de rasism, după ce a fost amendat: ”Paraziții au venit cu înjurii mai mari!


Trapperul Gheboasă a spus că este victima Jandarmeriei Cluj.

Încă nu știu dacă a ajuns amenda. Am anunțat-o pe bunica. Nici ea, nici familia nu sunt de acord cu acest rasism, mai sunt și alți artiști, cum sunt BUG Mafia sau Paraziții, care au venit cu înjurii mai mari. De ce m-au amendat pe mine, că nu trebuia să amendeze pe nimeni. Cum e posibil așa ceva? Contest amenda în instanță, clar! Nu există să o plătesc, a spus artistul”, a spus Gheboasă, la România TV.

Trapperul Gheboasă a primit o amendă de 1.000 de lei după prestaţia sa la festivalul din Cluj pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică”, au transmis autorităţile din Cluj-Napoca marţi. De asemenea, a fost făcută o sesizare şi la Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării. 

În urma mai multor sesizări, autorităţile au analizat show-ul de la UNTOLD 2023 şi au decis să-l sancţioneze pe trapper cu o amendă de 1.000 de lei:

„În data de 6 august a.c., ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la concertul  susținut de trapperul Gheboasa, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare și rasiste, Gruparea de  Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat și a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-au avut  la dispoziție. 

În urma analizării informațiilor și verificării aspectelor semnalate, în data de 8 august a.c., a fost  aplicată în acest caz o sancțiune contravențională, conform prevederilor art. 2, alin. 1) din Legea 61/1991,  constând în amendă în valoare de 1.000 lei, pentru "proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de  natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea  și onoarea acestora”. 

Totodată, menționăm faptul că a fost sesizat Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării  pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor și expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor  eventuale fapte antisociale de discriminare”, transmite Jandarmeria Cluj.

Comentarii Facebook