Duminica 22 Decembrie

Guvernul a mărit durata concediului paternal. Vezi câte zile libere vor primi tații începând cu 2023


Guvernul a decis miercuri, 28 decembrie, că taţii care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal de 10 zile lucrătoare, dublu faţă de cât e în prezent.

Tații care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal cu durata de 10 zile lucrătoare, față de 5 cât era până acum, potrivit Ministerului Muncii.

În cazul decesului mamei, în timpul naşterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl beneficiază de o indemnizaţie egală cu indemnizaţia de maternitate cuvenită mamei decedate, al cărei cuantum brut lunar este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar.

Guvernul a modificat şi completat normele metodologice de aplicare a legii care reglementează concediul paternal, acordat taţilor la naşterea copiilor, pentru punerea în acord cu noile prevederi aduse anul acesta legii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022. Documentul stabileşte că taţii care participă efectiv la îngrijirea copilului au dreptul la un concediu paternal cu durata de 10 zile lucrătoare, faţă de 5 zile lucrătoare în prezent, indiferent dacă părinţii copilului sunt căsătoriţi sau nu, ori dacă copilul este adoptat”, anunţă Ministerul Muncii, precizând că astfel normele metodologice de aplicare a legii concediului acordat taţilor care participă efectiv la îngrijirea nou-născuţilor au fost puse în acord cu Directiva UE.

Tații vor putea beneficia de 15 zile de concediu paternal dacă urmează cursuri de puericultură

Durata concediului paternal poate fi extinsă la 15 zile lucrătoare, potrivit actului normativ, pentru fiecare copil nou-născut sau pentru fiecare naştere în cazul sarcinilor multiple, dacă tatăl urmează cursuri de puericultură, în care sunt prezentate noţiuni teoretice şi practice de îngrijire a copilului mic.

Cursurile de puericultură se pot desfăşura în perioada de sarcină a mamei sau după naşterea copilului, în cabinetul medicului de familie al tatălui sau în cadrul unităţilor sanitare sau altor unităţi de profil care organizează astfel de cursuri. La finalul acestora, medicul de familie eliberează tatălui un atestat de absolvire.

Medicii sau asistenții medicali vor beneficia și ei de 15 zile de concediu paternal

De 15 zile lucrătoare de concediu paternal beneficiază şi taţii care sunt medici sau asistenţi medicali, în cazul cărora nu mai este necesară absolvirea cursului de puericultură, ci numai obţinerea atestatului.

Pentru acordarea dreptului, tatăl trebuie să se adreseze angajatorului, în scris, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului sau copiilor, în cazul sarcinilor multiple.

Indemnizaţia este acordată indiferent dacă tatăl îndeplineşte sau nu stagiul de asigurare pentru acordarea unui drept de concediu medical şi se suportă din fondul de salarii al angajatorului la care tatăl îşi desfăşoară activitatea. Concediul paternal se acordă numai dacă titularul acestui drept este salariat, indiferent de modul de organizare şi de finanţare a angajatorului.


Comentarii Facebook