Duminica 22 Decembrie

Guvernul încearcă din nou să numere urșii. Vor fi achiziționate garduri electrice pentru fermieri


Guvernul a anunțat un nou proiect de recensământ al populației de urși din România, finanțat prin fonduri europene. Potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna și lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, vor fi achiziționate și 1.000 de garduri electrice pentru fermieri iar un complex pentru găzduirea și monitorizarea, inclusiv cu drone, a animalelor va fi construit la Brașov.

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea: „Încercăm să rezolvăm prin fonduri europene o problemă care trenează de mai mulți ani. În 2016, s-a luat decizia de a se interzice vânătoarea la urși și prezumția la acel moment era aceea că există un pericol de exces cu această vânătoare și altă prezumție era că evaluările referitoare la numărul populației de urși nu erau bazate pe cifre foarte solide.

Prezumția la acel moment a fost că e o decizie temporară, urmând să se facă un recensământ pe baze științifice a câți urși avem exact în România și apoi se va reveni. Nu s-a întâmplat nimic.

Prin acest proiect lansăm această numărătoare.

Este un proiect de 11 milioane de euro care este finanțat prin POIM Axa 4 – Protecția Mediului. Acest program va fi continuat pentru bugetul european 2021-2027 de PODD, la care lucrăm în aceste zile intens.

Numărătoarea populației de urs se va face prin metode digitale. Vom ști exact cum arată această populație. Vor fi mijloace de limitare a interacțiunilor dintre om și urs.

Potrivit oficialilor din Guvern, proiectul prevede construirea unui complex la Brașov în care vor fi găzduiți și monitorizați, inclusiv cu ajutorul dronelor, circa 100 de exemplare de urși.

De asemenea, vor fi achiziționate peste 1000 de garduri electrice de diverse tipuri și tehnologii.

Săptămânile următoare va fi lansată licitația internațională pentru achiziția acestor garduri, care vor fi puse la dispoziția fermierilor.

Totodată, o campanie de informare a publicului va fi implementată.

Ce ai voie să faci și ce nu, cum acționezi dacă stâna va fi atacată de urs ș.a.m.d. Vom fi cu toții informați că nu e bine să e pui la dispoziție urșilor mâncare sau deșeuri alimentare”, a afirmat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Gardul electric va fi alimentat de o unitate centrală bazată pe baterii solare.

Despre recensământul urșilor, ministrul Mediului a precizat că nu va putea fi numărat fiecare exemplar.

Prelevarea probelor. Este prelevare de păr și excremente care conțin date ADN de la fiecare exemplar în parte. Vor exista echipamente speciale pentru prelevare, păstrare, identificare. Fiecare pachețel în care se vor preleva aceste probe va fi identificat cu cod de bare. Va exista o regulă foarte foarte strictă cu privire la metodologia de prelevare pentru a nu altera probele.

În ultimele săptămâni nu am vrut să vorbesc despre acest program, pentru că îmi place să vorbesc despre lucruri concrete. Este primul program concret de finanțare semnat între MIPE și Ministerul Mediului”, a explicat Tanczos Barna.

Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, Ordonanța de Urgență care prevede intervenția în cazul atacurilor urșilor. Potrivit ordonanței, intervenția în cazul urșilor care ajung în intravilanul localităților se va face „gradual”, extragerea prin împușcare fiind meționată în cazul în care „siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor sunt puse în pericol”. „Primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul”, a scris ministrul Mediului, Tanczos Barna, după adoptarea actului normativ.


Comentarii Facebook