Duminica 22 Decembrie

Guvernul susține că este ”absolut imposibil” să asigure măști pentru toți elevii și profesorii din România


Vicepremierul Raluca Trucan a declarat că este ”absolut imposibil” ca guvernul să asigure măşti de protecție pentru toţi copiii şi profesorii din România, dar a promis că vor exista în fiecare şcoală din ţară dezinfectanţi şi măşti pentru copiii din familii sărace, informează Agerpres.

Există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie, să spunem, îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile, însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii”, a declarat Turcan.

Guvernul va aloca 50 de milioane de euro autorităţilor locale pentru achiziția de măşti şi dezinfectanţi pentru fiecare şcoală din ţară.

Această decizie de a deconta achiziţionarea acestor produse este în acord cu decizia privind descentralizarea, pe care am luat-o, inclusiv referitoare la alegerea scenariului pe care şcolile să meargă odată cu începutul anului şcolar şi permite o achiziţionare mult mai rapidă şi prezenţa acestor produse în şcoli. După cum aţi văzut în ghidul pe care l-am prezentat deja public, dorim ca masca să fie obligatorie începând cu învăţământul primar, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, ceea ce înseamnă că în fiecare şcoală este necesar să existe un stoc de măşti, astfel încât, dacă sunt copii din familii defavorizate, dacă îşi uită măscuţa acasă, să poată să primească din partea şcolii şi un produs de protecţie sanitară, cum este masca, dar să se şi dezinfecteze, aşa cum prevede acest regulament pus în dezbatere”, a mai precizat vicepremierul.

Raluca Turcan a mai spus că va fi rezolvată problema toaletelor chiar și la școlile unde nu este apă și canalizare.

Am deblocat 25 de milioane de euro, fonduri europene, pentru ca autorităţile publice locale, acolo unde nu există apă şi canalizare, să poată să achiziţioneze containere sanitare, astfel încât copiii să aibă acces la spălatul pe mâini şi inclusiv toaletă, pentru că în câteva luni de guvernare nu putem să acoperim o nepăsare care s-a perpetuat în România, în 30 de ani, şi anume aceea de a avea încă, în Europa anului 2021, localităţi unde nu există apă curentă sau canalizare”, a declarat vicepremierul.

Comentarii Facebook