Miercuri 18 Decembrie

Guvernul vrea să taie bursele studenților și sporurile funcționarilor publici


În ședința Comitetului Executiv Național de luni, liderii partidului vor discuta un pachet de măsuri economice pe care îl va propune ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Măsurile urmează a fi luate de Guvern, până la finalul lunii pentru a fi adoptate o dată cu rectificarea bugetară.

Câteva dintre măsurile economice vizează studenții. Ministrul Finanțelor vrea să taie bursele studenților care pe perioada verii nu muncesc. Mai exact, în cele 3 luni de vacanță, studenții care nu au un job, fie el și part-time, nu vor mai primi burse de merit. De asemenea, Teodorovici va propune limitarea călătoriilor gratis cu trenul pentru studenţi la cel mult 12 călătorii anual, scrie Digi 24.

O măsură deja discutată în interiorul partidului este cea privind impozitarea tuturor pensiilor speciale. Conform unor surse guvernamentale, executivul vrea să impoziteze pensiile mai mari de 10 000 de lei. Pragul minim al impozitului, de la care pleaca discuţia în interiorul partidului, este de 30%, însă procentul ar putea fi mai mare, de până la 50%. Trebuie găsită şi o formulă în funcţie de care să se stabilească suma de la care vor fi impozitate pensiile, în funcţie de salariul mediu brut.

Este vorba de sporurile de periculozitate pe care le încasează funcţionarii publici. Majoritatea încasează un spor în cuantumul a 15% din salariu. Surse din guvern au explicat că în anii următori, ani în care legea salarizării unitare va duce la creşteri de salarii, sporurile respective vor pune presiune pe bugetele administraţiei centrale, motiv pentru care Guvernul vrea să stabilească o sumă fixă pentru aceste sporuri, astfel încât sporurile să nu crească odată cu salariul.

Comentarii Facebook