I-au vândut unui doctor ”lampa lui Aladin”, iar medicul a mers la poliție când a văzut că nu funcționează


Doi bărbați din India au fost reclamați la poliție și au fost arestați pentru înșelăciune, după ce i-au vândut unui doctor lampa lui Aladin, scrie The Indian Express.

Doctorul Laik Khan a observat că din lampă nu iese niciun geniu și a apoi s-a dus direct la poliția din regiunea Uttar Pradesh. Se pare că cei doi escroci, Ikramuddin și Anees au un șir mai lung de victime la activ.

Cei doi au pretins că lampa valorează 25 de milioane de rupii (aprox. 330.000 dolari), dar că o vând cu ”numai” 7 milioane (aprox. 93.000 dolari).

În timpul negocierilor, doctorului i s-a arătat geniul din lampă și doar mai târziu a realizat că, de fapt, era unul din cei doi escroci, deghizat, potrivit NDTV.com.

Pentru a se asigura că nu vor fi dați pe mâna poliției, cei doi i-au spus doctorului să nu folosească lampa timp de doi ani, pentru a evita ca ceva rău să se abată asupra familia sale.

În acest timp, fiul meu s-a îmbolnăvit și a fost internat la spital. Starea lui s-a agravat și a fost mutat la alt spital. Cei doi mi-au spus că l-au blestemat și că dacă nu le dau 5 milioane de rupii vor folosi magia neagră și asupra celorlalți membri ai familiei. Mă țineau într-o tensiune continuă, eram complet sub controlul lor”, a declarat dr. Khan, potrivit The Indian Times.

Comentarii Facebook