În Turcia nu poți să fii și soldat și gay. Armata Turciei exclude persoanele gay din stagiul militar obligatoriu
Turcia a decis să excludă persoanele gay din armată. Cei care au o orientare sexuală diferită trebuie scoși din ecuație, astfel că aceștia trebuie să treacă printr-o serie de teste ca să fie „descoperiți”. Un bărbat trebuie să răspundă la aproximativ 500 de întrebări pentru a demonstra că este sau nu gay.
Turcia a decis să excludă persoanele de altă orientală sexuală față de cea heterosexoală din stagiul militar obligatoriu, motivul fiind neclar la momentul de față.
Orientarea sexuală a bărbaților este determinată după o serie de teste psihologice susținute înainte de înrolarea în armată. Deși reprezentanții armatei susțin că testele au o acuratețe de 100%, un bărbat a reușit să treacă de teste deși a recunoscut ulterior că este homosexual.
Psihiatrii și psihologii din armata Turciei i-au pus bărbatului o serie de 500 de întrebări, iar pentru a trece proba, acesta a trebuit să convingă psihiatrii apoi psihologii că este heterosexual.
Cum s-a descoperit că este gay?
Întrebările la care a fost supus bărbatul au fost cât se poate de bizare. Printre acestea, bărbatul a trebuit să răspundă dacă și-ar dori o casă roz sau dacă o iubește pe mama sa. Întrebarea supremă a venit în momentul în care acesta e trebuit să recunoască sau să nege faptul că s-a culcat vreodată cu o persoană de același sex.
Rezultatul a fost până la urmă unul „pozitiv” pentru înrolarea în armată, după ce a reușit să convingă specialiștii că este heterosexual. Cu toate acestea, bărbatul a fost scutit de armată după ce a recunoscut adevărata sa orientare sexuală.
Această decizie a armatei a stârnit multe controverse. Mai multe personalități au demonstrat pe parcursul istoriei mondiale, că se pot descurca în orice domeniu indiferent de orientarea lor sexuală, inclusiv pe câmpul de luptă, argumentul principal folosit de criticii noii legi.
5 Comentarii
Oamenii Și Copiii Să Nu Se Ducă La Armată Nici-o Dată Indiferent Ce Poate Fi, Indiferent Ce Se Poate Întâmpla, Deoarece Este Mai Bine Fără Armată Obligatorie.
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din NATO, Și Ieșirea Din UNIUNEA EUROPEANĂ. CĂLIN… Citeste mai departe
Votați PSD, Eventual USR, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România, Și Pentru A Fi Bine În România:
https://youtu.be/nJNzxyECRTo?si=56ZGvBcyMyHQW-3P
https://youtu.be/p2gC9NYWiAQ?si=kbhIKtQq4HLDNT4r
https://youtu.be/g4jrxFu-mLc?si=_ZthBWt96MzgjTAp
https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx
… Citeste mai departe
Votați Partidul USR, Pentru A Nu Exista Armata Obligatorie În România:
https://youtu.be/pVwaR6ikBZk?si=0xPy1-xDU70fulqG
Nu Vrem Armata Obligatorie:
https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx
Dacă Voi Politicienii, Veți Da Arme La Oameni Și Copii, Atunci Să Vă Așteptați Să Nu Vă Fie Bine,… Citeste mai departe
Nu Vrem Armata Obligatorie:
https://youtu.be/WnklLPgt6hg?si=8WrjxuYGIAEDUkqx
Soldații Se I-a De La Instituții De Învățământ De Domeniu Militar, Nu Oameni Și Copii De La Alte Instituții De Învățământ, Nu Oameni Și Copii De Rând !
Deoarece Sunt Și Oameni Și Copii Care Nu Vor Armată Nici-o Dată, Și Nu Vor Să Meargă… Citeste mai departe
o masura corecta