Miercuri 18 Decembrie

În ziua protestului pentru autostrăzi, PSD anunță că încep lucrările la Autostrada Moldovei


România va întrerupe lucrul timp de 15 minute, azi de la ora 15.00, pentru a bate obrazul guvernanților PSD -ALDE că nu fac autostrăzi.

Culmea, PSD, pe paga oficială de Facebook, postează chiar azi mesajul ”Autostrada Moldovei începe azi!”.

Varianta de ocolire, la profil de autostradă, a municipiului Bacău este parte integrantă din autostrada Moldova (coridorul IX pan european). Este un proiect lansat în 2017, în timpul guvernării PSD, în valoare de 144 de milioane de euro, cu finanțare asigurată.

Ministrul Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, va fi astăzi prezent începând cu ora 12:30 la începerea lucrărilor pe șantier”, precizează cei de la PSD pentru a mai calma spiritele.

Lucrurile par a scăpa guvernului de sub control, pentru că oamenii sunt deciși să ducă protestul mai departe, la votul din 26 mai, de la europarlamentare, unde românii pot transmite un mesaj clar că s-au săturat de actuala clasă politică, cred analiștii politici.

Comentarii Facebook