Duminica 22 Decembrie

Încotro se îndreaptă lumea!? Un elev a fost reținut de polițiști după ce a lovit doi profesori pe holul unui liceu


Un elev de 17 ani a fost reținut după ce a lovit miercuri doi profesori pe holul unui liceu din Adjud, județul Vrancea.

Polițiștii au fost sesizați miercuri de un profesor al unui liceu din municipiul Adjud despre faptul că, în timp ce se afla pe holul unității de învățământ, pe fondul unui conflict spontan, a fost lovit în zona spatelui, iar un alt profesor a fost lovit în zona feței, de către un elev, în vârstă de 17 ani, din clasa a X-a”, anunță IPJ Vrancea

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului.Aceștia au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Tânărul a fost reținut miercuri seara pentru 24 de ore.

Comentarii Facebook