Duminica 22 Decembrie

Interlopul Turcu, care a spus că îi așteaptă pe polițiști cu grenada, a fost reținut - VIDEO


Interlopul Dragoș Turcu, care s-a drogat în direct și l-a amenințat pe șeful Poliției Dâmbovița cu moartea, a fost arestat.

Dragoș Turcu, un interlop din Târgovişte, a fost implicat într-o tamponare cu maşina, iar când a fost testat a reieșit că era drogat.

Precizăm că persoana în cauză, în cursul serii de 30 iulie a.c., a fost implicată intr-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe de sânge şi urină, iar din rezultatele preliminare, testul a fost pozitiv pentru consumul unor substanţe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, precizează poliția.

După acest incident din trafic, Dragoș Turcu s-a filmat pe Facebook în timp ce se droga și avea în mână o armă, cu care îl amenință pe șeful Poliției Dâmbovița, Adrian Antofie.

Acesta a avut chiar și o grenadă, spunând că pot veni mascații.

Comentarii Facebook