Miercuri 18 Decembrie

Interviu VIRAL cu un elev, după examenul de la BAC: ”La mate, am bubuit. I-am distrus! E profesorii noștri, să le mărim salariile” - VIDEO


Unii elevi au ieșit fericiți după a doua probă de la examenul de Bacalaureat. Andrei este unul dintre ei, fiind euforic și extrem de deschis în declarații. 

Vorbele lui Andrei au devenit virale. Acesta a dat BAC -ul la Colegiul Național Spiru Haret din București. El crede că va lua 9 la matematică.

A fost foarte ușor, nu știu, pentru mine unul, care am învățat, a dat un subiect, subiectul a fost foarte ușor, părerea mea, m-am descurcat, iau peste 9, zic eu, care 9 pentru mine e notă… n-am mai luat 9 din clasa a VIII-a, ca să înțelegeți. E o reușită foarte mare”.

Întrebat cât s-a pregătit, Andrei a spus că a început ”în urmă cu o lună. În urmă cu o lună mi-am pus și un meditator, domnu Marius, vă pup, cel mai tare meditator de pe planeta asta care m-a învățat de nota 10.

Am făcut și la mate, și la română, și la biologie, însă sunt de ajuns și orele de la liceu, pentru că la Colegiul Național Spiru Haret sunt cei mai buni profesori care eu am făcut meditații numai așa, de moft, cum ar veni, dar puteam să nu fac și tot să iau 10, că avem cei mai buni profesori la noi, la Colegiul Național Spiru Haret”. O oră de meditații a costat o sută de lei. 

Andrei a spus că profesorilor trebuie să le crească salariile. ”Greva profesorilor m-a afectat, bineînțeles, deoarece puteam să vin să învăț aici, la școală, cu profesorii, decât să stau eu, de unul singur, să-mi bat capul acasă, nu știu ce, îmi explica profesorii aici, la liceu. Dar dacă a fost grevă, ce să faci?! Trebuie să le mărim salariile că, până la urmă, e profesorii noștri care ne educă pe noi, nu?!”.

Ieri (la Română)… am fost varză, de ce să vă mint?! N-am picat pe subiect, învățasem altele, învățasem Enigma Otiliei, Moromeții, alte alea, și a picat Ion. Asta a fost, na, ce să fac?! Acum, la mate, am bubuit. I-am distrus”, a mai spus Andrei, care crede că va lua media 8.

Video: Cancan.ro

Comentarii Facebook