Duminica 22 Decembrie

Jurnalistul Marius Buga, acuzat că a întreţinut relaţii intime cu un minor instituţionalizat. A fost arestat 30 de zile


Cunoscutul jurnalist Marius Buga a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că a întreținut, în repetate rânduri, relații sexuale cu un minor instituționalizat, în vârstă de 16 ani. 

Corespondentul unui post cunoscut de televiziune, Marius Buga, este acuzat că a întreținut în mod repetat relații sexuale cu un minor instituționalizat, având cunoștință despre faptul că acesta are vârsta mai mică de 16 ani. 

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte se instrumentează un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin.1 şi 4 lit. b şi e din Codul penal, constând în aceea că în repetate rânduri, în perioada cuprinsă între vara anului 2021 şi data de 05.02.2023, a întreţinut acte sexuale orale şi anale cu un minor, cunoscând că acesta are vârsta mai mică de 16 ani şi profitând de situaţia vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituţionalizat într-o casă de tip familial şi nu beneficia de sprijin material şi emoţional din partea părinţilor”, se arată într-un comunicat al Parchetului postat, joi, pe site-ul oficial al instituţiei, potrivit Agerpres.

La data de 07.02.2023 s-au efectuat mai multe percheziţii domiciliare pentru descoperirea şi strângerea de probe în scopul probării infracţiunii. În cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex masculin”, se mai arată în comunicatul Parchetului. 

Marius Buga a fost arestat preventiv, miercuri 8 februarie, seară, în urma deciziei Judecătoriei Târgoviște, care a admis propunerea procurorilor. Conform portalului instanţelor de judecată, inculpatul a contestat decizia instanţei.


Comentarii Facebook