Duminica 22 Decembrie

Klaus Iohannis l-a desemnat pe Florin Cîțu pentru poziția de prim-ministru


Președintele Klaus Iohannis a anunțat că Florin Cițu este cel desemnat premier, iar decretul semnat de președintele a fost publicat în Monitorul Oficial.

Vreau să îi asigur pe români că îmi dau seama și știu perioada dificilă prin care trece România și vreau să le garantez că voi face tot ce este posibil pentru a avea o guvernare stabilă și de lungă durată. România trece, în această perioadă, printr-o criză dublă, una de sănătate și una economică. Este rolul acestei guvernări să treacă cât mai rapid România prin criza de sănătate, cu cât mai puține costuri pentru români și să reașezăm economia pe picioarele ei, sănătoasă”, a spus Florin Cîțu.

Vin în fața dumneavoastră cu o echipă de profesioniști. În același timp, fiecare minister și fiecare ministru va avea obiective clare din partea prim-ministrului, care vor fi monitorizate trimestrial. Mă voi asigura că aceste obiective vor fi duse la îndeplinire”, a mai spus el.

Săptămâna trecută, după prima rundă de consultări, am spus că e încă nevoie de câteva zile pentru ca lucrurile să se cristalizeze și s-au cristalizat. O coaliţie formată din PNL, USR PLUS şi UDMR şi-a dovedit majoritatea în parlament. Astăzi, liderii coaliţiei s-au prezentat împreună şi au propus un candidat pentru poziţia de premier. Am decis să îl desemnez pe domnul Florin Cîţu pentru poziţia de prim-ministru”, a spus Iohannis.

Comentarii Facebook