La un pas de tragedie! Un băiat de 17 ani, cât pe ce să recurgă la un gest necugetat. A fost salvat în ultimul moment de Telefonul Copilului

În această dimineață, în jurul orei 10:30, un minor în vârstă de 17 ani din Iași a sunat la telefonul copilului (116 111) și le-a spus autorităților că vrea să recurgă la un gest regretabil. 

La primirea apelului de către psihologii agenției, aceștia au alertat autoritățile, care l-au găsit pe minor într-o pădure din apropierea comunei Strunga.

Apelul a fost preluat de psihologii Asociației, care au realizat imediat gravitatea situației și au alertat numărul unic de urgență 112, pentru o intervenție rapidă, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Iași

Din fericire, băiatul a fost găsit la timp și dus la spital de către autorități: Polițistul de la 112 a continuat să discute cu minorul, reușind să-l convingă să renunțe la gestul său, să iasă din pădure și să rămână într-o zonă sigură până la sosirea echipajelor de salvare, în același timp discutând cu polițiștii care au intervenit și oferindu-le detalii cu privire la minor.

Acesta a fost găsit de către polițiștii care au ajuns rapid la fața locului, iar ulterior a fost preluat și transportat la spital de către cadrele medicale, spun reprezentanții IPJ.

În acest caz, polițiștii fac cercetări cu privire la situația băiatului, dorind să afle motivul pentru care acesta a dorit să își pună capăt zilelor.


Comentarii Facebook