Duminica 22 Decembrie

Laurențiu Duță a încălcat legea! Interpretul a fost amendat în trafic cu 1450 de lei


Artistul Laurențiu Duță a fost oprit în timpul unei acțiuni a Poliției Rutiere, care derulează proiectul Roadpol - Safety Days. Polițiștii spun că interpretul își conducea mașina electrică, Tesla, cu o viteză de 82 de kilometri pe oră, în loc de 60 de kilometri, viteza legală.

Cântărețul nu doar că a apăsat mult prea tare pedala de accelerație, dar nu avea nici actele la el. Nici permisul de conducere și nici cartea de identitate, potrivit polițiștilor. Așa se face că Laurențiu Duță s-a ales cu o amendă de 1450 de lei. 

Am depășit viteza legală cu 20 de km/h. Am luat 3 puncte din câte știu și o amendă de 1450 de lei. Cu toții mai depășim viteza, dacă mergeam cu 100 și ceva la oră înțelegeam că e un dezastru, dar sunt doar 20 de km, cred că oricine poate să depășească. Nu văd nicio tragedie. S-a întâmplat în Mamaia, unde drumul este cu trei benzi pe sens, acum în extrasezon drumul este mai lejer, iar majoritatea merg cu 70-80 km/h. Erau mai multe mașini oprite, majoritatea merg cu viteza aceasta că e drumul liber”, a spus Laurențiu Duță pentru Spynews.ro.

Comentarii Facebook