Duminica 22 Decembrie

Legea 2 Mai, adoptată de Senat. Traficanții de substanțe interzise nu mai pot scăpa de închisoare


Legea 2 Mai este o iniţiativă legislativă care prevede creşterea sancțiunilor pentru traficanţii de droguri şi eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepselor.

Proiectul de lege poartă numele localităţii 2 Mai, acolo unde Roberta şi Sebastian, doi tineri studenţi, au fost omorâţi de Vlad Pascu, un tânăr care conducea sub influenţa drogurilor. Tragedia a avut loc anul acesta, pe 19 august, când Vlad Pascu a lovit în plin opt oameni, doi dintre aceștia pierzându-și viața. Tânărul a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Odată cu adoptarea Legii 2 Mai, traficanții de droguri nu vor mai scăpa de închisoare. De asemenea, proiectul a venit în completarea Legii Anastasia, cea care nu mai permite ca un șofer care a produs un accident mortal sub influența alcoolului, drogat sau fără permis să scape de închisoare.

Acest proiect ar trebui să pună capăt pedepselor ușoare pentru oameni influenți.

Comentarii Facebook