Duminica 22 Decembrie

Liviu Dragnea află joi dacă va fi eliberat, la fix doi ani de la condamnare. Judecătorii i-au ascultat pledoaria finală pe o tabletă


Liviu Dragnea va afla joi dacă iese mai devreme din închisoare, adică la fix doi ani de când a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la Consiliul Județean Teleorman. Tribunalul București a dezbătut cererea lui de eliberare condiționată și a anunțat că va lua o decizie în 27 mai.

Liviu Dragnea a participat la programe educative și dânsul a cerut să participe, dar i s-a spus că unele sunt sub pregătirea dânsului. La cele care a participat, unele privesc medicina, sunt teste grilă. Dacă iei punctaj maxim, iei credit. Dacă nu, nu.

Liviu Dragnea a fost inginer. Faptul că nu a luat punctaj maxim nu înseamnă că nu a fost activ. S-a susținut că n-a participat la programe religioase. El e credincios, a participat la toate slujbele religioase.

Legea cere să ai un comportament corect, nu să fii Superman”, a declarat avocata lui Liviu Dragnea, după proces.

Avocații lui Liviu Dragnea au cerut amânarea dezbaterilor pe motiv că mai există un dosar în care se cere strămutarea acestui caz la altă instanță, iar în acel dosar nu s-a dat o soluție încă.

Judecătorii au respins însă cererea și au judecat dosarul.

Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces, el a dat declarația prin videoconferință, dar pe o tabletă pe care judecătorii și-au transmis-o de la unul la altul.

În 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiționată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

În motivarea deciziei, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 spune că Liviu Dragnea îndeplinește fracția de  ⅔ din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiționat, însă instanța nu este convinsă că el a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Liviu Dragnea este în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanța Supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare.


Comentarii Facebook