Lovitură nouă pentru românii care vor să cumpere un apartament, după majorarea TVA-ului


Românii care visează la o locuință trebuie să achite pe lângă TVA-ul majorat, dobânzi record şi taxe notariale crescute. 

Cei care vor să devină proprietari plătesc de anul acesta taxe notarile mai mari cu până la 30%. Pentru un apartament în valoare de aproape 500 de mii de lei onorariul notarului era anul trecut puţin peste 5.300 lei. Anul acesta, preţul creşte la peste 6.000 de lei. Dacă apartamentul este luat pe credit ipotecar, notarul încasează încă 1.900 de lei, faţă de 1.400 cât lua anul trecut. 

Miruna Popescu, purtător de cuvânt Uniunea Notarilor, a declarat că ”rata inflaţiei în 13 ani este mai mare de 60%, costurile în cadrul unui birou notarial sunt mult crescute având în vedere creşterea salariului minim brut de 493%”. 

George Antohi, administrator agenţie imobiliară, a declarat că ”ordinul vine la pachet şi cu nişte modificări în jos, reducerea tarifelor notariale pentru Prima Casă şi respectiv pentru onorarii, pentru darea în plată. Acolo diferenţele sunt cu 50%, respectiv la Prima Casă 30%”, conform observatornews.ro.

Comentarii Facebook