Lovitură pentru milioane de utilizatori! TikTok a fost blocat pentru un an. Ce se ascunde în spatele deciziei?
Începând de astăzi, 13 martie 2025, într-o ţară din Europa, furnizorii de internet au primit ordin să blocheze utilizatorilor accesul la TikTok timp de un an.
Autorităţile din Albania le-au ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok pe teritoriul albanez pentru un an începând de joi 13 martie. Aplicația de socializare deținută de China are aproximativ 1,5 milioane de utilizatori în ţara balcanică, scrie Deutsche Welle.
Potrivit presei locale, Autoritatea Albaneză pentru Comunicații Electronice și Poștale a ordonat tuturor furnizorilor de servicii de internet să blocheze accesul la serverele aplicației și să furnizeze dovezi scrise.
Interdicția a fost anunțată pentru prima dată în decembrie de prim-ministrul Edi Rama. Decizia a venit după ce o escaladare între adolescenți pe platformă a dus la o ceartă care a lăsat un tânăr de 14 ani mort și un altul grav rănit. Crima a declanșat discuții cu privire la impactul rețelelor de socializare asupra tinerilor din Albania, Rama însuși numind aplicația „un bătăuș de cartier”.
Dar partidele de opoziție au argumentat împotriva interdicției, spunând că se bazează pe aplicație pentru campanie. Următoarele alegeri parlamentare vor avea loc în mai, punând sub semnul întrebării momentul interdicției. Amintim că şi în România provocările pe Tik Tok i-au trimis pe mulţi tineri direct la unităţile de primiri urgenţe.
0 Comentarii