Duminica 22 Decembrie

Mai mult de 2.500 de copii ucraineni au fos înscriși deja în școlile din România. „Șansa la educație trebuie să fie egală pentru toți copiii”


Peste 2.500 de copii ucraineni au fost înscriși ca audienți în școlile și grădinițele de la noi din țară, iar mare parte dintre ei au fost deja repartizați. 

Un număr de 2.648 de elevi și preșcoalri refugiați din Ucraina au depus cereri de înscriere ca audienți în școlile și grădinițele din România, 2,577 dintre aceștia fiind deja repartizați, a mai anunțat vineri, 3 iunie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. 

Potrivit acestuia, dintre cei 2.648 de copii care au despus cerere, 999 sunt preșcolari și 1.649 sunt elevi. Până vineri, 2.577 dintre ei au fost deja repartizați/înscriși în școlile din țară 991 de preșcolari și 1.586 de elevi.  La activități preșcolare au fost înscriși 390 de elevi, a precizat ministrul. 

Încercăm să ne mobilizăm cât de repede putem ca acești copii să nu piardă prea mult timp fără să asiste la ore. Toți (copiii refugiați) au fost primiți cu brațele deschise de către cadrele didactice din școlile selectate pentru distribuire. Șansa la educație trebuie să fie egală pentru toți copiii”, a mai adăugat Cîmpeanu. 

Comentarii Facebook