Duminica 22 Decembrie

Maia Morgenstern, confirmată cu COVID-19: ”Cred că am evitat o tragedie” / În octombrie se plângea de regulile COVID


Cred din tot sufletul că a te testa, a fi testat, a se face testarea în masă, în mod constant ar putea să ajute. Sau cel puțin, nu face rău. Nu cunosc efecte adverse”, scrie Maia Morgenstern pe o rețea socială, după ce a fost confirmată pozitiv cu COVID-19.

Nu vreau să-ți fiu o povară!!!"

Izbucneam în plâns; sau mai târziu, pufneam de-a dreptul jignită/plictisită când o auzeam vorbind așa. Nici nu concepeam asta, nici nu se punea problema. Mă enervam de-a dreptul.

„Nu vreau să vă fiu o povară" , repeta MAMA. Uneori șoptit, alteori scrâșnit.

Îmi astupam urechile, nu puteam să aud sau să înțeleg așa ceva. Eram surdă.

Între timp am mai înțeles unele lucruri. A trebuit să învăț să le accept și să le înțeleg.

Cred că a venit rândul meu să spun:

„Nu vreau să devin o povară!"

Și mai ales să acționez în consecință. Am grijă de mine. În toate felurile: de trupul meu, de mintea mea, de sufletul meu. Am grijă permanentă.

În toată această perioadă am respectat toate regulile impuse, am urmat sfaturile specialiștilor de a mă proteja de boală, prin toate mijloacele cunoscute. Fără fanfaronadă, fără propagandă, fără surle și trâmbițe, fără a jigni sau agresa pe nimeni.

Nu vreau să vă fiu o povară.

Tot în această perioadă am făcut zeci și zeci de teste. Mai ales în ultimele 2...3 luni.

Prin natura profesiei mele, călătoresc mult, sunt expusă multor riscuri. Și, da, vreau să muncesc, să-mi câștig existența: nu vreau să fiu o povară.

O dată la doua zile sau în fiecare zi, dacă am spectacol sau filmare, făceam (și voi face!) test rapid. Certificat, necertificat, documente de orice culoare...eu fac, făceam și voi face test.

Desigur, mulți râdeau de mine....și vor mai râde. Nu-i nimic, nu vreau să le fiu o povară.

Și a fost așa:

M-am testat alaltăieri, negativ.

M-am testat ieri, negativ.

M-am testat și astăzi (pentru că urma să am spectacol): POZITIV

Evident, am anulat totul. Evident, m-am prezentat la medic din primul moment.

Nu vreau să devin o povară: cred că am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă, de muncă.

Evident, am urmat cu sfințenie tratamentul prescris.

E modul meu de a încerca să scutesc oamenii din jurul meu de povara și spectacolul cumplit al unei forme grave de boală.

Felul meu de a spune: mulțumesc, domnilor și doamnelor doctor, asistente și asistenți, personal medical.

Prețuiesc enorm efortul vostru!

Nu vreau să fiu o povară!

Acum, însă, nu înțeleg, nu pot înțelege ceva

Cum, cum să începi școala iar testele...peste o săptămână, așa...

În fine. Nu mă întreabă nimeni pe mine.

Dar cred din tot sufletul că a te testa, a fi testat, a se face testarea în masă, în mod constant ar putea să ajute. Sau cel puțin, nu face rău. Nu cunosc efecte adverse..”, a scris Maia Morgenstern pe o rețea socială. 

Maia Morgenstern a criticat măsurile de impunere a certificatului verde

La începutul lunii octombrie, Maia Morgenstern era împotriva măsurilor de impunere a certificatului de vaccinare pentru a intra la restaurant. Ea scria că va lua prânzul la bordură.

Actrița Maia Morgenstern, mesaj ironic despre restricțiile pentru cei nevaccinați: „Voi lua prânzul la bordură"

Comentarii Facebook