Duminica 22 Decembrie

Mama designerului Stephan Pelger la înmormântare: ”M-am rugat să-l ia, să-i curme suferința!”


Mama designerului Stephan Pelger a șocat cu o declarație făcută la înmormântarea acestuia.

Creatorul de modă a fost găsit fără suflare, pe data de 8 iunie, în atelierul pe care îl deținea în Sectorul 2 din București. Acesta și-a pus capăt zilelor.  

Încă nu am realizat că Stephan, care este copilul nostru înfiat și care a fost copilul nostru…”, a încercat să spună mama designerului, fără a putea duce vorbele până la final din cauza emoției. 

Aceasta a spus că fiul ei se simțea foarte singur. 

Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Fiindcă m-am rugat să-l ia, să-i curme suferința. A suferit mult, fiindcă a fost singur, în sensul că nu a mai avut un frate. Apoi, sâmbăta seara era singur, duminica la fel. A avut prieteni, dar nu un suflet-pereche!”, a spus mama adoptivă creatorului de modă, potrivit playtech.ro.

Miercuri seara, cu puțin timp înainte de tragedie, Stephan Pelger a mers la un restaurant din București, unde a stat pe terasă și a băut, singur. Jurnaliștii de la Gândul au publicat imagini în care designerul este vizibil supărat, așa cum povestesc și martorii că l-au văzut. 

Stephan Pelger a fost la Restaurantul The Dream aseară. A băut vin, vreo 12 pahare, și a stat singur la masă. A rămas în restaurant până la ora 23:40, singur la masă. Era foarte supărat, a vorbit doar cu ospătarul și cu patronul restaurantului, cu nimeni altcineva.

Patronul nici măcar nu i-a luat bani pentru vinul consumat, a văzut că era foarte, foarte supărat, motivul fiind acela că îi murise o rudă din Germania”, au declarat sursele contactate de Gândul, în exclusivitate. 

Comentarii Facebook