Marian Godină despre copiii îngrămădiți la trapperul Gheboasă: ”Mă uit cu milă la ei și mă întreb ce fel de adulți vor ajunge”


Polițistul - activist Marian Godină a relatat o întâmplare în centrul Brașovului, care i-a lăsat un gust amar. Acesta a spus că a văzut o mulțime considerabilă îngrămădită în Piață și a fost să vadă ce vedetă adună atâta public, mai ales de copii.

Godină a aflat că era vorba despre trapperul Gheboasă, cunoscut pentru o melodie cu versuri halucinante. 

Sâmbătă am ieșit puțin prin oraș și ne-am oprit la târgul organizat în Piața Sfatului.

Observasem că în zona fântânii erau foarte mulți copii, dar am crezut că e vreo tabără, ceva...

La un moment dat, copiii au început să urle isteric și să se îndrepte cu toții spre o anumită zonă, având cu toții telefoanele în mâinile ridicate. Erau mult mai mulți acum, extrem de mulți și țipau cu toții creând un adevărat vacarm.

Ne-am dat seama că venise cineva important acolo, pe care copiii îl așteptaseră cu sufletul la gură, dar nu știam cine.

Să fie Dorian Popa? Sau fata aceea din Republica Moldova care cântă?

Spre amuzamentul Georgianei, eu i-am zis că nu-mi pot stăpâni curiozitatea, așa că mă duc ca un vecin în vârstă de la parterul blocului să văd ce se întâmplă acolo.

Doar că nu era chip de pătrundere în mulțime, iar vip-ul era în mijloc.

O fetiță de vreo 10 ani, cu lacrimi în ochi, pentru că nu ajungea să își vadă idolul, era însoțită de mama ei care râdea copios.

-Bună ziua! Dar cine a venit? O întreb pe doamnă curios.

Fără să se oprească din râs, doamna mi-a răspuns:

-Un cântăreț, unul ghebosu'.

-Gheboasă!!! A corectat-o fetița pe mamă, vădit deranjată ca mama râdea de artistul ei preferat.

Am plecat și i-am spus și Georgianei că e un cântăreț cu numele de scenă "Gheboasă".

Fascinat de cât de mulți copiii erau acolo adunați și repet, erau incredibil de mulți, nu văd ce artist cunoscut ar putea face asemenea baie de mulțime în România, am ajuns acasă și am zis să-mi fac temele. Dacă, peste ceva ani, mă roagă Măriuca să o duc în Piața Sfatului că vine ghebosu'? Măcar să știu cine e și ce face.

Așa am dat de artist pe youtube și pe instagram.

Doamne ferește! Doamne ferește! Doamne ferește!

Nu zic că Maria va asculta doar Mozart și va cânta la pian, sunt sigur că îi vor plăcea și lucruri pe care eu nu le voi ințelege, dar i le voi accepta, dar, oameni buni, dacă fetița mea, la 10-12 ani va asculta gheboși și se va emoționa să-i vadă pe viu pe asemenea idoli, atunci eu voi recunoaște că am eșuat ca părinte. Undeva, ceva am greșit. 

Am găsit și un video în care Ghebosu'  își îndemna copiii fani din Piața Sfatului să cânte împreună un refren al lui.

"Dă-i țiganca, dă-i țiganca, dă-i țiganca, a!

Rupe banca, rupe banca, rupe banca, a!

Toti copiii îl urlau de zor și îl știau pe de rost. De altfel, melodia asta are 11 milioane de vizualizări.

Mă uit cu milă la acei copii și mă întreb ce fel de adulți vor ajunge. 

Filmul Idiocracy e tot mai aproape de realitate”.

Comentarii Facebook