Masca nu mai e obligatorie în spațiul deschis, a stabilit o instanță de judecată
UPDATE
---------------------------
Masca nu trebuie să fie purtată în spațiile publicd deschise, a stabilit Curtea de Apel București într-o sentință care arată că decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) privind obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise este nelegală.
”Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „…şi deschise”. Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020”, se arată în decizia Curții, care nu este definitivă.
Practic, Curtea de Apel București a decis înlăturarea sintagmei ”deschise” din ordin, care se referă la spațiile deschise.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs de CNSU și DSU la Înalta Curte.
Cela care a contestat decizia CNSU este avocata Ion Minodora, care s-a arătat ultragiat de obligativitatea de a purta masca în spațiile publice deschise.
Foto: g4media.ro
18 Comentarii
Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația… Citeste mai departe
Ioii iuii caa maa cuprind orgaasmeeleeee, Cazanele sunt cu Dunarea intre cracii meii luungiii, muultumiim Boc, cee buun ii Booccacacacaca!
@Moc ana: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat… Citeste mai departe
Ce fraieri sunteti!!! Hotararea NU e definitiva!!! Purtati masca, ca luati amenda ciacanailor!!!
@Geo: fraier esti tu.sa stai cu aia pe fata până ti se lipește de tot.din cauza oamenilor ca tine e toată țara asta prostita pe fata.pana sa apara covid asta mureau anual mii de oameni de gripă sezoniera si nu mai umblau cu masca.
@Geo: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația… Citeste mai departe
@Nicu: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația… Citeste mai departe
Faina treaba, cu amenzile date va fi ca si cu cele din starea de urgenta ? Adica celor ce nu le-au platit inca le vor fi anulate iar fraierilor corecti care au platit amenzile raman de fraieri ?
@Marian G.: DA
@Marian G.: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat… Citeste mai departe
@Rau platnic: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat… Citeste mai departe
Ha ha ha demisia Arafat!!
@Mihai: stai ca vine noua zi nationala, sa vezi cand vine zeama aia in Romania cat circ se va face
@Mihai: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația… Citeste mai departe
asta da cadou de Mos
@fanvaccin: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat… Citeste mai departe
care 'spatiu' ? spatiul cosmic ?
@Cocomarla: Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României - București, Înalta Curte De Casație Și Justiție - București, Curtea De Apel - București, Biroul Electoral Central - București, Dar Și Instanței Din Franța " CEDO - Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat… Citeste mai departe