Sambata 21 Decembrie

Mastercard donează 1 mil. EURO pentru primul spital de oncologie pediatrica din România


Mastercard va dona un milion de euro pentru construcţia primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România, proiect al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Mastercard anunţă că fiecare donaţie realizată printr-un card Mastercard pe bursadefericire.ro în 2019 va fi suplimentată de companie cu 2 euro.

Pentru acest spital compania OMV Petrom a anunţat, în luna februarie, că va contribui cu o donaţie-record, de 10 milioane de euro, la construcţia primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România, scrie Hotnews.ro.

Suma strânsă până acum din donaţii şi sponsorizări pentru construcţia spitalului a depăşit 15,5 milioane de euro, iar cele 10 milioane de euro cu care va contribui OMV Petrom ”ne ajută să încheiem proiectul conform calendarului stabilit”, spunea atunci Carmen Uscatu, co-fondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Viaţă. 

Suma donată de OMV Petrom va ajuta şi la dotarea cu aparatură a spitalului. 

Spitalul de Oncologie si Radioterapie Pediatrică va fi primul spital specializat în oncologie pediatrică din România şi va funcţiona în incinta spitalului Marie Curie din Bucureşti. Pacienţii vor avea acces la toate specialităţile pediatrice necesare pentru tratarea holistică a copiilor bolnavi de cancer (chirurgie, ortopedie, cardiologie, neurochirurgie, ORL etc). Noul spital va putea asigura tratarea, în fiecare an, a peste 300 de copii cu cancer, dar şi efectuarea a peste 9.600 de intervenţii chirurgicale oncologice şi non-oncologice.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a demarat în 2017 proiectul de construcţie a spitalului, bazându-se pe fonduri private (donaţii de la persoane fizice şi companii). În 2018, au început lucrările de construcţie. Proiectul va continua cu partea de instalaţii, design interior precum şi cu achiziţia de echipamente speciale şi pregătirea personalului.

Spitalul va avea 6 etaje şi o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi, cu un nou bloc operator, cu 7 săli de operaţii, secţii de chirurgie, neurochirurgie, oncologie, hemato-oncologie şi terapie intensivă. Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi-a propus ca spitalul să fie dat in folosinţă în 2020. El va funcţiona ca spital public, în cadrul Spitalului Marie Curie, dar după proceduri medicale şi de management specifice unităţilor similare din Occident. 

Se estimează că în România sunt 5000 de copii bolnavi de cancer şi în fiecare an, alţi 500 de copii sunt diagnosticaţi cu această boală. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt trataţi în Bucureşti, în cele două centre existente (Marie Curie şi IOB), care nu pot răspunde în totalitate nevoilor.

Comentarii Facebook